www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR: Deficitul de cont curent a crescut, in 2011, cu 3% iar datoria externa pe termen scurt cu 17%

Autor: Bancherul.ro
2012-02-13 12:09
În anul 2011 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5682 milioane euro, în creştere cu 3 la sută faţă de anul 2010, în principal datorită creşterii deficitului balanţei veniturilor cu 22 la sută, a anuntat BNR intr-un comunicat (VEZI comunicatul in documentul atasat).

Deficitul contului curent în anul 2011 a fost finanţat în proporţie de 33,7 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 1917 milioane euro (în scădere cu 13,6 la sută faţă de anul 2010), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1430 milioane euro, iar creditele intra-grup2 487 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost 75612 milioane euro la 31 decembrie 2011 (76,7 la sută din total datorie externă), în creştere cu 3,7 la sută faţă de 31 decembrie 2010.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2011 nivelul de 22994 milioane euro (23,3 la sută din total datorie externă), mai mare cu 17,6 la sută faţă de 31 decembrie 2010.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 27,9 la sută în anul 2011, comparativ cu 33,4 la sută în anul 2010. Gradul de acoperire a fost 7,5 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 decembrie 2011, faţă de 8,4 luni la 31 decembrie 2010.