www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



De ce ne-am imprumutat scump in dolari: pentru ca CDS-ul e in jur de 4%

Autor: Bancherul.ro
2012-02-02 13:30
MF a vandut ieri titluri cu scadenta de zece ani in valoare de 1,5 miliarde dolari SUA la un randament de 6,875%, prima emisiune in SUA si a doua
emisiune EMTN in cadrul unui program ce a debutat in iunie 2011 si prin care se urmareste atragerea de 7 miliarde euro, noteaza economistii ING.

"Credem ca rezultatul a fost destul de bun. Principalul factor pozitiv este ca Romania si-a asigurat o parte importanta a nevoilor de finantare de pe pietele externe de anul acesta, acoperind trei sferturi din 1,5 miliarde euro ce ajung la scadenta si acest lucru ar trebui sa fie in general pozitiv pentru titlurile de stat emise in moneda nationala.

Pozitiv este de asemenea faptul ca cererea a fost puternica, oficialii au raportat ca toate ofertele au totalizat 7 miliarde dolari SUA, si faptul ca nivelul randamentului a fost mai scazut decat cel indicat de 7%.

Usor negativ este faptul ca nivelul costului de finantare este semnificativ mai ridicat decat cele inregistrate la licitatiile precedente ce au avut loc in ultimii doi ani, cand nivelul CDS se situa in jurul a 200pb fata de 400pb in momentul de fata. Aceasta ar sugera ca administratorii
datoriei publice ar fi putut opta pentru o maturitate mai scurta, cu un randament mai redus, dar in aceste momente este probabil mai bine sa fii sigur decat sa regreti", apreciaza economistii ING.