www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



UniCredit Tiriac Bank are un nou vicepresedinte responsabil de Divizia Financiara

Autor: Bancherul.ro
2007-11-29 17:29
Dl. Stanislav Georgiev a fost desemnat vicepresedinte al UniCredit Țiriac Bank responsabil de Divizia Financiară si membru al Consiliului de Administratie. Numirea sa urmează să fie aprobată de Adunarea Generală a Actionarilor si de Banca Natională a României, se arata intr-un comunicat de presa al bancii.

Predecesorul său, Marco Cravario, a acceptat o nouă oportunitate în cadrul Grupului UniCredit, urmând să detină aceeasi pozitie în cadrul Diviziei Financiare a Yapi Kredi, subsidiara bancară a a UniCredit în Turcia.

Dl. Stanislav Georgiev (42 de ani) va prelua rolul de CFO, urmând să fie responsabil, printre altele, de planificarea si controlul performantei financiare a UniCredit Group în România. “După o perioadă dificilă de triplă fuziune, care a implicat si migrarea pe o nouă platformă IT si adoptarea unui nou model de business, banca are obiective si tinte strategice si operationale clare, precum si un mecanism decizional care functionează perfect. Dezideratul meu este acela de a reusi împreună cu echipa de management si, de altfel, cu toti colegii din bancă, să atingem tintele de crestere rapidă fixate pentru următorii doi ani, să fim bine pozitionati pe piată si o bancă foarte profitabilă”, a declarat Stanislav Georgiev, CFO UniCredit Țiriac Bank.

Dl. Stanislav Georgiev a lucrat timp de 16 ani în cadrul UniCredit Bulbank, cea mai importantă bancă din sistem si subsidiara bancară a UniCredit Group în Bulgaria. Pe parcursul carierei sale bancare care a început în anul 1991, a condus departamentul de Analiză, Planificare si Strategie, apoi departamentul de Strategie si Organizare al băncii bulgare, si a detinut pozitia de Director Financiar (CFO) si membru al Consiliului de Administratie în cadrul UniCredit Bulbank începând din anul 2000 si până în prezent.

Dl. Stanislav Georgiev a obtinut un MBA de la Graduate School of Business din cadrul University of Chicago (Chicago, SUA) în 2007, după obtinerea dioplomei de licentă în Servicii Financiare, în cadrul School of Management, University of Manchester Institute of Science and Technology (Manchester, Marea Britanie). De asemenea, detine o diplomă în jurnalism economic si un master în Relatii Economice Internationale în cadrul University for National and World Economy din Sofia.