www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cristian Popa, BNR: Vedem riscuri pe termen scurt la ultima prognoza de crestere economica a Romaniei

Autor: Bancherul.ro
2011-12-05 17:31
"Rămâne să vedem care va fi evoluţia din punct de vedere a dinamicii economice la nivelul zonei euro şi la nivelul UE pe ansamblu, dincolo de evoluţiile specifice pentru România. La prognoza de creştere, aceea de 1,8 - 2,3%, pe care a formulat-o şi FMI la ultima vizită, vedem riscuri pe termen scurt dacă creşterea economică din zona euro se va dovedi mai slabă decât cea prognozată", a declarat astazi viceguvernatorul BNR, Cristian Popa.

El a admis că există posibilitatea ca vestul Europei să înregistreze o creştere economică foarte scăzută.

"Nu ştiu dacă va fi recesiune sau nu pe o scurtă durată de timp. Probabil că în prima parte a anului 2012 vom avea cifre semnificativ mai mici decât cele care au fost promovate în urmă cu câteva luni de zile pentru această zonă", a adăugat Cristian Popa.

Potrivit acestuia, o dinamică a creşterii pe plan extern mult mai mică va afecta nivelul de activitate economică, dar şi cererea agregată în diverse ţări, precum şi în România. În al doilea rând o agravare a crizei datoriilor suverane în zona euro va avea mai degrabă efecte de stimulare a aversiunii investitorilor faţă de toate pieţele, inclusiv faţă de cele emergente, cu afectarea primelor de risc, a CDS-urilor şi cu posibila creare de presiuni asupra cursului de schimb.

"Sigur că nu suntem într-un regim de flotare liberă. Flotarea controlată presupune că, dacă găsim că este oportun şi necesar, putem interveni, dar niciodată nu comentăm dinainte dacă acest lucru va fi sau nu făcut. De cele mai multe ori nu comentăm nici măcar după", a subliniat viceguvernatorul BNR.