www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



ALD Automotive lanseaza Programul de condus defensiv

Autor: Bancherul.ro
2011-10-04 11:45
ALD Automotive a lansat azi un program inovator de condus defensiv destinat clientilor sai, in colaborare exclusiva cu Scoala de conducere defensiva “Titi Aur”, anunta compania intr-un comunicat.

Prin intermediul parteneriatului semnat cu Titi Aur, ALD Automotive ofera clientilor sai un program de condus preventiv complet si axat pe dezvoltarea responsabilitatii la volan. Cursurile se desfasoara prin utilizarea unor instrumente de pregatire unice si sub indrumarea unei echipe de instructori experimentati, care au pregatit mai mult de 7 000 de persoane in ultimii 2 ani.

Pe parcursul programului, participantii sunt invatati cum sa-si imbunatateasca abilitatile de condus prin insusirea de tehnici de condus preventiv si de controlare a masinii in situatii imprevizibile din trafic, prin testarea unor simulatoare auto speciale.

In acelasi timp, acest nou serviciu este un instrument eficient de optimizare a costurilor cu flota auto, intrucat clientii pot obtine reduceri ale costurilor asociate accidentelor, consumului de carburant, uzurii inutile a anvelopelor si pot creste nivelul de motivare a angajatilor, a caror siguranta rutiera este astfel garantata.

Mesajul cheie al campaniei care promoveaza programul de condus defensiv, “Accepta responsabilitatea”, demonstreaza preocuparea ALD Automotive fata de siguranta rutiera a celor 6,655 de utilizatori care conduc zilnic autovehiculele din flota ALD Automotive.

ALD Automotive

Operationala in Romania din 2005, ALD Automotive ofera leasing operationl full service asigurand finantarea si o gama completa de servicii de administrare pentru flotele de autovehicule. La finalul lunii iulie 2011, ALD Automotive administra o flota de peste 6,600 de vehicule pentru 229 de clienti.

ALD Automotive este filiala specializata in leasing operational full service si administrarea flotelor de autovehicule a Grupului
Société Générale.
ALD Automotive este una dintre cele mai importante companii europene in domeniul leasingului operational si al administrarii flotelor auto:
- Opereaza direct in 37 de tari
- Are 3 700 de angajati
- Administreaza 884 674 de autovehicule (iulie 2011)

Combinand profesionalismul si calitatea serviciilor, ALD Automotive le ofera companiilor solutii integrate pentru externalizarea flotelor de autovehicule, atat la nivel national, cat si la nivel international.