www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bogdan Boteanu, ING: Bancile trebuie sa ofere firmelor servicii personalizate si consultanta

Autor: Bancherul.ro
2011-09-16 10:35
Bogdan Boteanu, seful diviziei Mid Corporate Banking din cadrul ING, considera ca bancile care vor oferi companiilor servicii personalizate vor avea succes in urmatoarea perioada.

„Noi avem câte un ofiţer de cont pentru fiecare client şi urmărim cu atenţie evoluţia celorlalte firme pentru a le atrage de partea noastră. Cred că numai băncile care oferă servicii personalizate şi se pliază astfel pe nevoile clienţilor vor avea succes în perioada care urmează. Experienţa fiecărui client contează mult atât pentru el, cât şi pentru bancherul care îi stă alături", a spus Boteanu, citat de Adevarul.ro.

Piata interna mare este un avantaj pentru companiile medii

„Piaţa internă mare, care asigură o cerere consistentă, este un avantaj pentru companiile medii româneşti. De aceea, cele mai multe dintre ele au traversat cu succes perioada de criză. Un alt avantaj al firmelor medii din România ar fi acela că, datorită dimensiunilor, sunt mai flexibile şi se adaptează mai uşor decât cele mari la «mişcările» pieţei, dar în acelaşi timp au o stabilitate şi o capacitate de absorbţie a şocurilor mai mare decât companiile mici.

Firmele germane de dimensiuni medii au găsit ori şi-au creat nişe de piaţă pe care le-au globalizat - acesta ar putea fi modelul ideal şi pentru companiile româneşti: exportul în sectoare specializate ale pieţelor externe", spune Boteanu.

E nevoie de consiliere si o relatie deschisa

„În primul rând, întreprinderea medie a fost creată, de regulă, de un întreprinzător care a pus-o pe picioare de la zero, iar la un moment dat, trecând într-o nouă etapă de dezvoltare, acestuia îi vine greu să se desprindă de ea şi să-şi delege atribuţiile. La categoria medie nu mai merge cu «one man show». Aici intervenim noi şi le acordăm acestor oameni de afaceri consultanţă gratuită, personalizată.

Dar poate cea mai mare problemă cu care se confruntă în această perioadă companiile medii este decapitalizarea cronică. De multe ori sunt prinse în blocaje financiare, şi atunci trebuie consiliate. Au trecut cu bine peste primul val al crizei, dar în eventualitatea unui al doilea val sunt mai vulnerabile decât companiile mari. De aceea, menţinerea unei relaţii deschise cu banca mi se pare esenţială în viitorul apropiat", a mai spus Bogdan Boteanu.

„Pentru noi, întreprinderea medie este cea care realizează o cifră de afaceri între 2 şi 50 de milioane de euro anual, fără să conteze prea mult numărul de angajaţi.

Astfel de companii reprezintă, în România, aproximativ 5% din ceea ce numim în general «întreprinderi mici şi mijlocii», adică între 10.000 şi 12.000 din totalul de 600.000-650.000 de IMM-uri. Dacă per ansamblu IMM-urile sunt considerate ca principal factor de dezvoltare a economiei, cu o contribuţie de 65%-70% la formarea Produsului Intern Brut, întreprinderile mijlocii sunt adevăratul motor de creştere, pentru că ele trag în sus sectorul microfirmelor", a mai spus Bogdan Boteanu.