www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Italo Romena celebreaza 150 de ani de la unificarea Italiei

Autor: Bancherul.ro
2011-06-28 16:11
Ateneul Roman a găzduit sâmbătă, 25 iunie, concertul „Melodie şi Virtuozitate în muzica italiană” al orchestrei italiene “I Solisti Veneti”, una dintre cele mai renumite orchestre de muzică de cameră din lume.

Evenimentul organizat de Ambasada Italiei la Bucureşti în parteneriat cu Banca Italo Romena a încheiat seria de evenimente din cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului Italian, care a marcat aniversarea a 150 de ani de la Unificarea Italiei, anunta banca intr-un comunicat.

Acesta a fost cel de-al doilea concert al orchestrei “I Solisti Veneti” oferit de Banca Italo Romena publicului român, primul având loc în urmă cu patru ani, la Sibiu, cu ocazia deschiderii agenţiei Băncii din acest oraş.

Pe lângă personalităţi din lumea politică şi economică, Ateneul Român a reunit un public entuziast al muzicii de cameră. Sub bagheta celebrului dirijor Claudio Scimone, orchestra „I Solisti Veneti’’ a oferit un extraordinar repertoriu muzical, de la Vivaldi la Albinoni, Paganini şi Rossini, dar şi un moment special prin interpretarea Hora Staccato, compoziţie a maestrului Grigoraş Dinicu.

„Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la Unificarea Italiei, iar Banca Italo Romena a dorit să acorde importanţa cuvenită acestei sărbători naţionale şi să o celebreze alături de poporul român prieten şi de comunitatea italiană din România. Ne bucurăm că orchestra “I Solisti Veneti” a dat curs invitaţiei Ambasadei Italiei la Bucureşti şi a Băncii Italo Romena, oferindu-ne în această seară un recital de excepţie, pe măsura măiestriei care a facut-o celebră în lumea întreagă”, a declarat Preşedintele Băncii Italo Romena, Franco Antiga (foto), în cadrul evenimentului de sâmbătă seara.

„I Solisti Veneti” este o orchestră de muzică de cameră fondată în anul 1959 de către Maestrul Claudio Scimone. De-a lungul timpului aceasta s-a impus ca una dintre cele mai cunoscute orchestre de gen din lume, prin nenumăratele premii obţinute, cele 5.000 de concerte susţinute în peste 80 de ţări, 250 de titluri de materiale discografice, dar şi prin participarea la numeroase filme sau emisiuni cu conţinut muzical.

Despre Banca Italo Romena

Banca Italo Romena a fost înfiinţată în anul 1980 şi reprezintă un prim exemplu de joint-venture între Italia şi România în sectorul bancar. Din anul 2000, face parte din Grupul Veneto Banca, care se află printre primele 12 instituţii financiar-bancare din Italia.
 
Din 2001, Banca Italo Romena şi-a dezvoltat treptat reţeaua teritorială şi portofoliul de clienţi. Dintr-o bancă orientată, la început, către segmentul corporate, în special către societăţile italiene, aceasta s-a deschis, cu timpul, şi către societăţile româneşti şi către segmentul retail.
 
Sediul central al Băncii Italo Romena se află la Treviso (Italia), iar în România operează prin Sucursala Bucureşti, a cărei reţea cuprinde 22 de agenţii, dintre care 5 în Bucureşti şi 17 situate în cele mai importante oraşe.