www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Consiliul Fiscal: conduita actuala a politicii fiscal-bugetare este adecvata

Autor: Bancherul.ro
2011-04-08 09:05
În opinia Consiliului Fiscal, conduita actuală a politicii fiscal-bugetare (măsurile deja implementate în 2010 şi cele care îşi produc efectele în 2011) este adecvată şi, dacă nu apar derapaje, atingerea ţintei de deficit bugetar pentru 2011 pare a fi plauzibilă, potrivit raportului anual al institutiei (VEZI raportul si prezentarea in documentul atasat)

În ceea ce priveşte ţinta de deficit bugetar pentru 2012, de 3% din PIB atât după standard ESA 95 cât şi cash, aceasta pare a fi ambiţioasă şi poate necesita măsuri suplimentare de control strict a cheltuielilor bugetare şi de îmbunătăţire a colectării taxelor, chiar dacă activitatea economică este proiectată să accelereze în 2012.

De asemenea, tiparul aşteptat al creşterii economice viitoare, bazată pe revenirea investiţiilor şi performanţa bună a exporturilor, nu este neapărat unul “tax rich”, de natură să genereze creşteri proporţionale ale veniturilor bugetare, ceea ce face cu atât mai necesară o abordare prudentă a construcţiei politicii fiscal bugetare. În acest context, anul electoral 2012 reprezintă un risc semnificativ pentru procesul de consolidare fiscală.

Riscuri

Cele mai mari riscuri pe plan intern se pot materializa dacă angajamentul politic pentru procesul de consolidare fiscală scade, pe fondul unor turbulenţe politice în anticiparea alegerilor programate pentru 2012.

Eventualele derapaje de la o politică fiscal-bugetara strictă (cum ar fi reversarea unor măsuri de austeritate implementate deja) pot conduce la depăşirea ţintelor de deficit bugetar pentru 2011 şi 2012 şi la deteriorarea percepţiei de risc faţă de România.

În plus, la nivelul inflaţiei riscurile sunt înclinate pe partea negativă, şocurile de ofertă provenite din preţurile alimentelor, din preţul petrolului la nivel internaţional şi din preţurile administrate putând conduce la o inflaţie substanţial peste proiecţiile oficiale.

Pe plan extern, riscurile provin din posibile recrudescenţe ale crizei datoriei suverane în ţările periferice ale zonei euro care se confruntă cu probleme de sustenabilitate a poziţiei fiscal-bugetare. Dacă un astfel de scenariu se materializează, aversiunea la risc la nivelul pieţelor financiare internaţionale ar putea creşte, cu efecte negative asupra intrărilor de capital în România.

De asemenea, o perfomanță economică mai slabă a economiilor vestice se poate translata într-o perfomanță mai slabă a exporturilor româneşti, motorul principal al recuperării economice din România.

Pe partea pozitivă, o absorbţie mai bună a fondurilor europene nerambursabile şi o încredere îmbunătăţită la nivelul economiei poate conduce la o performanţă economică mai bună decât aşteptările, dublate şi de posibile investiţii străine directe mai mari, atrase de un ritm al reformelor structurale mai alert.