www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Gianina Lazanu, BRD: Doar in situatii exceptionale acceptam reducerea datoriilor unor clienti

Autor: Bancherul.ro
2011-04-07 09:10
Bancile au fost afectate de volumul mare de firme intrate in insolventa, iar in unele cazuri au fost puse in situatia sa isi asume pierderi de pana la 50% pe anumite credite, asa-numite haircut-uri, in vederea salvarii anumitor clienti. Fenomenul nu a luat amploare pana in prezent.

"Da, sunt situatii, exceptionale, in care am acceptat sa reducem datoriile pentru anumiti clienti, cu un nivel maxim de 50%", a declarat Gianina Lazanu, Director al Directiei Recuperare Mari Creante in cadrul BRD Groupe Societe Generale, in cadrul unui seminar ZF pe tema insolventei, organizat in parteneriat cu Casa de Insolventa Transilvania si firma de avocatura NNDKP.

Cat de mari erau acele credite? Intre 1 si 10 milioane de euro? "10 milioane de euro este mult prea mult. Compromisurile se fac impreuna cu alte trei-patru banci, iar pana in prezent au fost mai putin de 10 cazuri. Nu am stat sa le numar. O companie pentru care s-a facut un haircut trebuie insa monitorizata extrem de atent. Normele bancare nu ne permit sa facem stergeri de creante decat dupa epuizarea tuturor modalitatilor de recuperare a creditelor", a mai spus reprezentantul BRD.