www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Florian Libocor, BRD: Astept si reducerea RMO la lei

Autor: Bancherul.ro
2011-04-01 08:27
“Din punctul meu de vedere, reducerea RMO la valută nu este chiar o surpriză totală. Am avut în vedere reducerea RMO cu cinci puncte procentuale atât la valută cât şi la lei, în acest an, însa fără a menţiona exact când.
Reducerea la valuta a avut loc acum şi o aştept pe cea la lei. Practic, cred că este vorba de faptul ca BNR a considerat necesara transmiterea unui mesaj pozitiv”, spune Florian Libocor, economistul BRD.

Libocor explică şi de ce BNR a ales să transmită mesajul pozitiv prin intermediul reducerii RMO: pârghia dobânzii de politică monetară este dificil de folosit în acest moment.

“Din nefericire pe partea de dobândă este dificil deoarece, pe de o parte, presiunile inflaţioniste ar justifica o creştere a ratei de dobândă iar, pe de altă parte, natura nemonetara ci, dimpotrivă, fiscală a presiunilor inflaţioniste ar deteriora până la anulare o încercare de corecţie/combatere a acestora prin instrumente monetare. Astfel, a fost aleasă optiunea de a transmite mesajul pozitiv prin intermediul unui instrument administrativ, rezerva minimă obligatorie”, spune Libocor.

El considera că decizia BNR este una benefică şi transcede pieţele monetare. De asemenea, crede că am putea vedea o reducere a dobânzii de politică monetară în 2011, însă nu mai devreme de partea a doua a anului.

Economistul mai spune şi că sea aşteaptă la o revenire prudentă a creditării, care se va face îndeosebi spre zona de conum, în detrimentul investiţiilor.

“Creditarea, indiferent de decizia de reducere a RMO va creşte prudent şi gradual şi va merge evident înspre consum, însă sper ca principalul consumator/beneficiar să nu fie populaţia ci proiectele guvernamentale de investiţii în dezvoltarea infrastructurii. De asta avem mare nevoie acum”, adaugă Libocor.