www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Mario Draghi, BCE: Politica monetara din zona euro va fi inasprita

Autor: Bancherul.ro
2011-02-28 16:08
Politica monetară din zona euro va fi înăsprită, din cauza presiunilor inflaţioniste, însă autorităţile vor fi atente să nu afecteze negativ statele cu economii aflate în sitaţii mai dificile, a declarat Mario Draghi, membru în Consiliul BCE, citat de Wall Street Journal.

Aşa-numita inflaţie de bază din zona euro este în continuare sub control, iar estimările sunt bine ancorate, însă "aparenţa unor tensiuni inflaţioniste impune să evaluăm cu atenţie momentul şi metodele prin care vom restaura condiţiile monetare normale şi dobânzile", a afirmat guvernatorul Băncii Italiei într-o întâlnire cu bancherii italieni.

"Politica monetară trebuie să prevină deteriorarea perspectivelor privind inflaţia", a arătat el.

Draghi este unul dintre candidaţii cu cele mai mari şanse să-l înlocuiască pe francezul Jean-Claude Trichet în funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) în această toamnă.