www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Isarescu: Trebuie sa eliminam confuzia dintre afaceri si afacerism

Autor: Bancherul.ro
2011-02-09 19:26
Statul trebuie sa amelioreze climatul de afaceri, începând chiar de la schimbarea confuziei între afaceri şi afacerism, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la un seminar pe tema întreprinderilor mici şi mijlocii.

"În ultimii 20 de ani am avut mulţi care au întărit această confuzie. Prea mulţi tunari s-au dezvoltat sub numele de afacerişti", a precizat guvernatorul.

Dacă se asigură macrostabilitatea, predictibilitatea, un cadru stimulativ şi este redusă birocraţia IMM-urile vor crea mai multe locuri de muncă şi valoarea adăugată. "Creşterea economică adevărată înseamnă valoare adăugată", a spus Isarescu.

"Autorităţile pot face multe lucruri, extrem de palpabile, precum reducerea birocraţiei, care înăbuşe economia. Este valabilă pentru toate companiile, dar pentru IMM-uri este vitală. (...) Birocraţia poate să coste un IMM pe săptămână câteva procente bune din cifra de afaceri", a precizat Isarescu.

El a afirmat că autorităţile pot de asemenea să stimuleze IMM-urile prin renunţarea la o bună parte din controalele excesive, unele administrative, în condiţiile în care acestea nu reduc economia subterană.