www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR reduce comisioanele pentru platile in sistemul cu decontare pe baza bruta in timp real (ReGIS)

Autor: Bancherul.ro
2011-01-03 11:21
Banca Naţională a României reduce cu 4% nivelul comisioanelor percepute instituţiilor de credit şi Trezoreriei Statului pentru plăţile de mare valoare sau urgente în sistemul cu decontare pe bază brută în timp real (ReGIS).

Valoarea nominală a comisionului va fi de 6,26 lei pentru plăţile de mare valoare sau urgente efectuate de instituţiile de credit şi Trezoreria Statului prin sistemul ReGIS (faţă de 6,52 lei în prezent) şi va fi aplicat începând cu data de 1 ianuarie 2011.

Sistemul ReGIS reprezintă cea mai importantă componentă a sistemului electronic de plăţi din România şi asigură decontarea pe bază brută şi în timp real a plăţilor de mare valoare (peste 50 000 lei) sau urgente în lei ale instituţiilor de credit şi clienţilor acestora precum şi decontarea instrucţiunilor de plată iniţiate de sistemele auxiliare (SENT- sistem de compensare multilaterală a plăţilor interbancare de mică valoare, SaFIR - sistemul de depozitare şi decontare a instrumentelor financiare, RoClear - sistemul de compensare-decontare si registru, DSClear – sistem de depozitare compensare şi decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare, Mastercard – sistem de plăţi cu carduri , VISA – sistem de plăţi cu carduri).

De la operaţionalizarea sistemului ReGIS (2005) şi până în prezent, Banca Naţională a României, în calitate de administrator al sistemului, a procedat la reducerea în mod continuu a nivelului comisioanelor aferente procesării şi decontării plăţilor de mare valoare sau urgente, nivelul acestora fiind redus cu aproximativ 72 % (de la 22,50 lei la 6,26 lei).