www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Croitoru: Potentialul de crestere economica pe termen scurt e de pana la 1%. Revenirea nu va fi rapida

Autor: Bancherul.ro
2010-11-10 16:27
Potenţialul de creştere economică pentru România este cuprins între 0 şi 1% pe termen scurt, şi se situează la 2-3% pe termen lung, a declarat, miercuri, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, menţionând că există unele semne că revenirea nu va fi rapidă.

"Acum principala provocare pentru România în următorii câţiva ani este să reuşim să asigurăm sustenabilitatea fiscală a României fără să confiscăm perspectivele creşterii economice", a spus Croitoru, în cadrul seminarului EU-Cofile, organizat de BNR, Alpha Bank şi ARB.

Astfel, el a explicat că este nevoie de reforme structurale care să meargă cu mult dincolo de ajustările fiscale avute acum în vedere şi de o majorare a potenţialului economic al României.

"Ceea ce s-a înţeles cu adevărat în ultimele câteva săptămâni este că România nu poate să crească fără bani străini. Şi de aceea cred că se vor depăşi toate problemele politice şi acordul cu FMI va fi dus la cap şi va fi semnat şi unul nou. Cred că se vor intensifica eforturile de atragere a banilor nerabursabili şi fără dobândă de la UE. Ceea ce cred că s-a înţeles mai puţin este că potenţialul de creştere economică al României a scăzut şi că reluarea creşterii economice, să zicem că se reiau intrările de capitaluri, fără anumite reforme care să ducă la creşterea potenţialului de creştere, va crea nu numai locuri de muncă, ci şi probleme", a spus oficialul BNR, citat de Mediafax.

El a precizat că actuala criză a provocat modificări structurale esenţiale, care au dus la reducerea ratei potenţiale de creştere economică la 2-3% pe termen lung, potrivit unor estimări, şi la sub 1% pe termen scurt.