www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR nu modifica dobanda si rezervele minime obligatorii

Autor: Bancherul.ro
2010-09-29 13:06
În şedinţa din 29 septembrie 2010, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:
• Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an;
• Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
• Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

CA al BNR reafirmă că BNR monitorizează cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.