www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cardurile Millennium Bank ofera reduceri in magazinele Elmec

Autor: Bancherul.ro
2010-08-26 16:21
Clienţii Millennium Bank beneficiază acum de reduceri de 7% pentru cumpărăturile achitate cu cardul de debit sau de credit în magazinele Elmec România, anunta banca.

Parteneriatul dintre retailerul de fashion şi articole sportive şi Millennium Bank este parte din Programul Discount lansat de bancă şi include magazine din toată ţara.

Lansat în 2009, Programul Discount oferă clienţilor Millennium Bank reduceri de până la 30% când plătesc cu cardul cumpărăturile de la comercianţii parteneri ai băncii. Programul include aproximativ 135 de comercianţi cu 350 de unităţi în toată ţara şi acoperă domenii variate, cum ar fi servicii medicale, turism, restaurante, centre de sport şi de înfrumuseţare, produse electronice, magazine etc.

Lista comercianţilor parteneri ai Millennium Bank este disponibilă pe site-ul băncii, www.millenniumbank.ro. Parteneriatul cu banca este semnalat şi în unităţile partenerilor.

Portofoliul de carduri al Millennium Bank cuprinde carduri Visa şi MasterCard, de credit şi de debit, cu cip, pentru persoane fizice şi persoane juridice.