www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Euro este in continuare mai puternic decat fosta moneda dominanta in UE, marca germană

Autor: Bancherul.ro
2010-06-07 19:30
Moneda euro este în continuare mai puternică decât marca germană, predecesoarea ei ca valută dominantă pe pieţele europene, în pofida deprecierii puternice suferită în ultimele luni faţă de dolar, potrivit unei analize Bloomberg.

Euro s-a devalorizat săptămâna trecută cu 2,5% şi a căzut sub pragul de 1,2 dolari/euro pentru prima dată din martie 2006, însă rămâne peste nivelul de 1,1837 dolari/euro înregistrat la sfârşitul zilei de 4 ianuarie 1999, prima şedinţă de tranzacţionare după introducerea monedei unice.

Totodată, euro se menţine peste pragul de 1,1842 dolari, media lunară de la introducerea monedei unice.

Un indice Bloomberg al monedelor care s-au reunit în zona euro se plasează, în medie, la 1,1945 dolari, în intervalul cuprins între sfârşitul anului 1988 - când pieţele europene erau dominate de marca germană - şi finele săptămânii trecute.