www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Basescu: Bancile nu mai au un sustinator in mine pana nu coboara batjocura din zona dobanzilor

Autor: Bancherul.ro
2009-06-05 14:09
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că băncile nu vor mai avea un susţinător în persoana şefului statului până nu reiau creditarea şi nu coboară "batjocura din zona dobânzilor".

Şeful statului le-a spus agricultorilor prezenţi la Simpozionul "Ziua Câmpului", care se desfăşoară în Insula Mare a Brăilei, că a avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţii principalelor bănci din România, întâlnire despre care spune că a fost o mare dezamăgire. Şeful statului le-a mărturisit agricultorilor că bancherii s-au comportat, în cadrul întâlnirii, ca nişte reprezentanţi ai unor societăţi neperformante, care au nevoie de sprijinul statului. Preşedintele a precizat că, dacă băncile nu devin responsabile şi nu se angajează serios în reluarea creditării, Guvernul va trebui să găsească o alternativă.

De altfel, Băsescu a precizat că Guvernul şi-a îndeplinit partea sa de angajament în raport cu băncile, aşa că acum este rândul bancherilor să fie responsabili. "În mine nu mai au un susţinător până nu încep să se mişte, nu reiau creditarea şi nu coboară batjocura din zona dobânzilor", a declarat preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a spus că justificarea băncilor pentru faptul că aşteaptă în continuare sprijin din partea statului este faptul că acestea au injectat bani în economia românească. "Băncile au injectat bani în economia României, dar nu statul a făcut ca datoriile pe termen scurt din mediul privat să fie de 24-26 miliarde de euro, ci băncile", a spus preşedintele.

Băsescu le-a cerut băncilor să găsească soluţii să se implice în finanţarea domeniilor care au obţinut bani europeni. De asemenea, şeful statului a precizat că programul "Prima Casă" va curge în continuare, chiar dacă băncile şi-ar dori ca lichidităţile lor să fie preluate în continuare de Ministerul de Finanţe şi să nu fie nevoie să rişte nimic, implicându-se în proiecte care necesită creditare.

Preşedintele a ţinut să explice că un bancher adevărat nu aşteaptă ajutor din partea statului, ci se implică şi în proiecte care poate nu aduc profituri atât de importante.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, cu referire la întâlnirea pe care a avut-o la prânz cu reprezentanţii principalelor bănci, că reacţia acestora este "incorectă" şi a precizat că, deşi le-a propus un parteneriat, nu a auzit decât plângeri din partea băncilor.

"O să fiu foarte sincer să vă spun că reacţia nu este mulţumitoare şi o consider incorectă. Eu le-am propus un parteneriat, iar astăzi am auzit numai plângeri, ce să mai facă statul. Dar este timpul ca băncile din România să facă şi ele ceva pentru economia românească", a spus Traian Băsescu, la TVR 1, întrebat dacă la întâlnirea de la prânz cu băncile acestea au avut o reacţie pozitivă.

"Simpla menţinere a liniilor de credit este un efort pe care îl recunoaştem şi este o respectare a înţelegerilor anterioare acordului cu Fondul, dar eu aştept de la bănci mai mult. Aştept dinamism şi curaj", a spus şeful statului.