www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Noile reglementari pentru prevenirea si impiedicarea implicarii societatilor de pensii private in operaţiuni suspecte de spalare de bani

Autor: Bancherul.ro
2009-04-15 09:15
Astăzi, 14 aprilie a.c, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a decis aprobarea normei privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism în sistemul de pensii private.

Noile reglementări au drept scop prevenirea şi împiedicarea implicării entităţilor de pe piaţa pensiilor private în operaţiuni suspecte de spălare de bani şi de finanţare a actelor de terorism şi sunt aplicabile administratorilor de fonduri de pensii private şi fondurilor de pensii private pe care aceştia le administrează precum şi agenţilor de marketing autorizaţi/avizaţi în sistemul pensiilor private.

Până la aprobarea sa de către CSSPP, actul normativ s-a aflat în proces de dezbatere publică.

Entităţile autorizate şi supravegheate de către CSSPP vor avea obligaţia, potrivit prevederilor actului normativ, să întocmească, să stabilească şi să aplice politici, proceduri, mecanisme şi măsuri adecvate în materie de cunoaştere a clientelei, de raportare, de păstrare a evidenţelor, de control intern, evaluare şi gestionare a riscurilor.
Politicile şi procedurile de cunoaştere a clientelei, elaborate de fiecare administrator sau agent de marketing persoană juridică, vor trebui să conţină un set minim de elemente, dintre care amintim:
• proceduri de identificare şi monitorizare permanentă a clienţilor
• proceduri de monitorizare a operaţiunilor derulate de clienţi pentru a detecta tranzacţiile neobişnuite şi cele suspecte
• modalităţi de întocmire şi păstrare a evidenţelor corespunzătoare, precum şi a accesului la acestea
• proceduri de verificare a modului de implementare a politicilor si procedurilor elaborate şi de evaluare a eficienţei acestora

Informaţiile aferente fiecărei operaţiuni derulate vor trebui păstrate pentru o perioada de cinci ani, pentru a putea fi puse la dispoziţia organelor de urmărire penală, CSSPP sau ONPCSB, la solicitarea acestora.
De asemenea, administratorii şi agenţii de marketing persoane juridice vor avea obligaţia să desemneze una sau mai multe persoane cu responsabilităţi în aplicarea prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism.

Prezenta normă completează cadrul legal aplicabil administratorilor de fonduri de pensii private şi agenţilor de marketing, respectiv:
Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, cu modificările şi completările ulterioare
Hotărârea Guvernului nr. 594/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor
Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare
Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Norma privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism în sistemul de pensii private elaborată în baza OUG nr. 53/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism va fi transmisă spre publicare în Monitorul Oficial şi va fi disponibilă şi pe site-ul www.csspp.ro, Rubrica: Legislaţie, la data publicării ei.