www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Asociatia analistilor financiari s-a intalnit cu guvernatorul Mugur Isarescu

Autor: Bancherul.ro
2009-03-31 09:19
La initiativa Asociatiei Analistilor Financiari Bancari din România (AAFBR), vineri 27.03.2009 a avut loc o întâlnire între reprezentantii asociatiei si Domnul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Nationale a României, se arata intr-un comunicat al AAFBR.

În timpul discutiilor purtate au fost dezbătute aspecte privind aplicarea aranjamentului financiar cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar International, Banca Mondială si Banca Europeană pentru Reconstructie si Dezvoltare.

A fost evidentiat faptul că aranjamentul financiar este unul proactiv, care asigură României finantarea necesară consolidării macroeconomice si a stabilitătii financiare, concomitent cu adâncirea reformelor structurale.

Au fost discutate de asemenea si concluziile întâlnirii de la Viena din data de 26.03.2009 finalizate cu semnarea unui Acord de către nouă bănci comerciale, care au subsidiare în tara noastră.

Acordul a fost convenit în cadrul unei întâlniri prezidată de Fondul Monetar International si la care au participat reprezentati ai Comisiei Europene, Băncii Mondiale, Băncii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, Băncii Europene de Investitii, Băncii Nationale a României, reprezentantii autoritătilor de supraveghere si a ministerelor de finante din Austria, Franta, Grecia si Italia.

Întâlnirea s-a desfăsurat în prezenta Băncii Centrale Europene.

De asemenea, a fost subliniat faptul că acest Acord este unul de pionierat, fără precedent, care demonstrează determinarea băncilor comerciale de a actiona împreună pentru găsirea solutiilor adecvate, în contextul actual international, în vederea asigurării
functionării normale a sectorului financiar bancar.