www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca elvetiana UBS anunta noi concedieri

Autor: Bancherul.ro
2009-03-29 17:01
Banca elveţiană UBS va anunţa, īn următoarele cāteva zile, noi concedieri, care ar putea afecta pānă la 8.000 de angajaţi, şi reevaluări īn sens negativ, de cel puţin două miliarde euro, ale activelor, potrivit unei publicaţii locale.

UBS va reevalua īn sens negativ, cu cel puţin două miliarde euro, activele ilichide, inclusiv instrumente derivate, scrie publicaţia elveţiană Sonntag, care citează surse apropiate discuţiilor din conducerea băncii.

Totodată, gigantul bancar va concedia īncă 8.000 de angajaţi, inclusiv ai diviziei de private banking, potrivit ziarului.

UBS a concediat deja 7.000 de angajaţi de la īnceputul crizei, din 2007, cei mai mulţi la divizia de investment banking. Grupul a anunţat, īn februarie, reducerea personalului cu īncă 2.000 de posturi.

Instituţia elveţiană, cea mai mare bancă de wealth management din lume după valoarea activelor administrate, este poate cea mai afectată bancă europeană īn contextul crizei, confruntāndu-se cu devalorizarea activelor cu 49 miliarde de dolari de la mijlocul lui 2007 pānă īn prezent.

Banca estimează pierderile nete din 2008 la 20,9 miliarde franci elveţieni (18,25 miliarde de dolari).