www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ionut Costea, numit presedinte la Eximbank

Autor: Bancherul.ro
2009-02-23 21:28
Carmen Radu fost înlocuită, luni, din funcţia de preşedinte al Eximbank, postul fiind preluat de Ionuţ Costea, în contextul în care acţionarul majoritar al băncii, AVAS, a schimbat şase din cei şapte membri ai Consiliului de Administraţie.

Preşedinte al Emporiki Bank România din toamna anului trecut, Costea este cumnatul preşedintelui PSD, Mircea Geoană. Anterior, el a fost preşedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinţe încă de la înfiinţarea instituţiei, în anul 2004.

"Schimbarea s-a făcut în condiţii elegante, fără o cauză anume. (...) Emilian Bădica a rămas în funcţie pentru asigurarea continuităţii", a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele Eximbank Iulian Velicu.

Consiliul de Administraţie al EximBank, care va continua să funcţioneze până la transferul atribuţiilor către noua conducere, este format dintr-un preşedinte (Carmen Radu), doi vicepreşedinţi (Iulian Velicu şi Tudor-Gabriel Bohâlţeanu) şi patru membri - Ştefan Gelu Diaconu, Emanoil Neguţ, Emilian Bădica şi Florin Roman.

Velicu a precizat că actuala conducere va mai rămâne în funcţie 20 de zile, pentru a asigura conducerea operativă, sau până la avizarea noii conduceri de către Banca Naţională a României (BNR).

Consiliul de administraţie al Eximbank este format în prezent din Carmen Radu (preşedinte), Iulian Velicu, Tudor - Gabriel Bohilţeanu (vicepreşedinţi), Ştefan Gelu Diaconu, Emanoil Neguţ, Emilian Bădica şi Florin Roman (membri).

"Din cei şapte membri ai consiliului de administraţie, şase au fost schimbaţi. Din vechiul consiliu a fost menţinut numai Emilian Bădică - reprezentantul SIF-urilor - ca element de continuitate, el fiind membru al CA încă de la înfiinţarea băncii", a mai spus Velicu.

Membru în consiliul director a fost numit şi Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), potrivit aceleiaşi surse.

Preşedintele AVAS, Mircea Ursache, a precizat anterior, pentru NewsIn, că i-a propus pentru funcţia de vicepreşedinte pe Paul Ichim şi Luminiţa Manolache.

Carmen Radu a fost numită la conducerea Eximbank în martie 2005, înainte ocupând poziţia de director general adjunct al Direcţiei de Colectare a Creanţelor Bugetare din Ministerul Finanţelor.

AVAS are 95,37% din capitalul Eximbank, restul titlurilor fiind deţinute de cele cinci societăţi de investiţii financiare.