www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cum a pagubit un trader Deutsche Bank cu 1,8 miliarde de dolari

Autor: Bancherul.ro
2009-02-10 08:36
Boaz Weinstein, un trader al Deutsche Bank, cea mai mare banca germana, a pierdut anul trecut 1,8 mld. dolari (1,2 mld. euro), punand astfel umarul la pierderile record de 5 mld. dolari ale bancii, scrie cotidianul de business The Wall Street Journal.

Weinstein a facut pariuri uriase utilizand instrumente financiare complexe, generand castiguri mari pentru banca si castiguri anuale de aproximativ 40 mil. dolari pentru el insusi. In 2008 insa, el a adus bancii germane pierderi de 1,8 mld. dolari, anuland peste doi ani de castiguri din tranzactionare.

Saptamana trecuta, gigantul bancar german a raportat pierderi de 5 mld. dolari (3,9 mld. euro) pe 2008, prima sa pierdere anuala din ultimele peste cinci decenii. Cand a anuntat rezultatele financiare, Josef Ackermann, presedintele bancii, descria ceea ce se intampla pe piata drept "o serie de cutremure cu epicentre in schimbare constanta".

Pierderile sunt cel mai recent semn al problemelor ce apar in noua ordine financiara. Timp indelungat, firmele de pe Wall Street s-au bazat in ceea ce priveste obtinerea unei parti insemnate din profit pe asumarea de riscuri masive de catre traderi agresivi ce se foloseau de banii firmelor.

Acum marile banci trebuie sa-si stabilizeze institutiile dupa gaurile sapate de fostii "Maestri ai Universului".

Luna trecuta, Deutsche Bank a inchis operatiunile lui Weinstein si a anulat multe din pozitiile deschise de acesta. El a parasit banca saptamana trecuta si va crea un fond de hedging.

Weinstein, 35 de ani, a profitat din plin de dezvoltarea puternica a tranzactiilor in nume propriu realizate de firmele de servicii financiare. Instrumentele complexe le-au permis acestora sa-si sporeasca pariurile cu bani imprumutati, multiplicand profiturile cand lucrurile mergeau bine, dar sporind pierderile in vremuri neprielnice.

Weinstein a devenit un maestru al sahului la 16 ani, un as al blackjackului (joc de carti) la 20 si un jucator in lumea derivatelor de credit la 24 de ani, cand s-a alaturat Deutsche Bank.
Grupul sau a generat profituri estimate la 900 mil. $ in 2006 si 600 milioane in 2007. In sapte ani, grupul a inregistrat pierderi din tranzactionare doar in patru trimestre.