www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Relaxarea creditarii va depinde mai mult de resursele bancilor decat de BNR

Autor: Bancherul.ro
2009-01-15 18:51
Băncile pot calcula "un grad de īndatorare mai mare pentru solicitanţii de credite, dacă aceştia vor garanta īmprumuturile cu proprietăţi imobiliare de bună calitate", dar evoluţia creditării depinde īn principal de capacitatea băncilor de a mobiliza resursele financiare, anunţă BNR.

De altfel, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR, Nicolae Cinteză, declara, la finalul lunii noiembrie a anului trecut, că, īn mod contrar declaraţiilor unora dintre bancheri, īncetinirea creditării nu este provocată de scăderea gradului de īndatorare, impusă prin noul regulament de creditare, ci de lipsa resurselor cu care se confruntă băncile, īn contextul crizei financiare internaţionale.

Īn şedinţa din 15 ianuarie 2009, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Romāniei (BNR) a aprobat amendarea normelor privind creditarea populaţiei, care au fost īnăsprite īn a doua parte a anului trecut.

"Stabilirea, īn mod concret, a condiţiilor de creditare şi a celor privind gestiunea riscurilor revine īnsă īmprumutătorilor, prin intermediul normelor proprii de creditare, cu obligativitatea respectării orientărilor generale īn materie. Īn aceste condiţii, evoluţia creditării depinde īn principal de capacitatea īmprumutătorilor de a mobiliza īn mod sustenabil resursele financiare necesare şi de respectarea concomitentă a principiilor prudenţiale", se mai precizează īn comunicatul băncii centrale.

Decizia de joi vine să modifice Regulamentul nr. 11/2008, publicat la finalul lui august īn Monitorul Oficial şi aplicat de bănci din octombrie 2008, prin care BNR a īnăsprit condiţiile prevăzute īn Regulamentului BNR nr. 3/2007, privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice.

"Analiza efectuată relevă că gradul de nerambursare a creditelor este sensibil mai mic īn cazul debitorilor care au contractat credite garantate cu ipoteci, comparativ cu alte categorii de debitori (de exemplu, credite de consum şi de nevoi personale negarantate). Avānd īn vedere aceste evaluări şi pentru limitarea efectelor crizei internaţionale asupra economiei romāneşti, CA al BNR consideră oportună diferenţierea condiţiilor de acordare a creditelor garantate cu ipoteci faţă de cele aplicabile altor categorii de credite, şi īn consecinţă amendarea Regulamentului", se precizează īn comunicatul de presă remis, joi, agenţiei NewsIn.

BNR subliniază că, īn calitatea de autoritate de reglementare şi supraveghere, "defineşte cadrul general privind managementul riscului pentru instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare, īn vedera asigurării stabilităţii financiare".

Noile prevederi vor intra īn vigoare la data publicării īn Monitorul Oficial.