www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



OTP Bank va deschide doar cinci noi unitati in acest an in Romania

Autor: GhiseulBancar.ro
2008-02-28 15:12
Divizia băncii ungare OTP Bank din România va deschide doar cinci noi filiale anul acesta, fată de 28 doar în trimestrul al patrulea din 2007, din cauza lipsei de personal calificat si a preturilor crescute pentru proprietăti, a declarat seful OTP Bank România, László Diósi, informează BBJ.hu.

Directorul executiv al OTP Bank România, László Diósi, a declarat că revizuirea planurilor de extindere a băncii si suspendarea temporară a acordării de credite negarantate la 14 filiale ale diviziei locale nu afectează tintele OTP Bank România, conform BBJ, ce citează agentia de presă ungară MTI .
Diósi a spus că banca a încetat să mai semneze contracte pentru împrumuturi negarantate la 14 filiale începând cu noiembrie 2007, urmând să revină la normal din martie 2008.

Acesta a atribuit o parte din problema numărului mare de credite neperformante personalului necalificat.

Diósi a declarat că în România s-au deschis peste 1000 de filiale bancare în ultimii trei ani, ceea ce a dus la o reducere a personalului calificat.

Salariile au crescut cu 25%, cu mult peste rata inflatiei de 7%.

OTP Bank România avea 109 filiale la sfârsitul anului 2008, fată de 170-200 filiale, număr ce i-ar oferi băncii acoperirea optimă, a adăugat Diósi.

Divizia se va concentra pe o mai bună utilizare a retelei existente si pe vânzări prin intermediul agentilor, a mai spus Diósi.

OTP Bank România se va concentra pe împrumuturi ipotecare si pe servicii noi pentru piata din România, ce au fost deja testate în Ungaria.

Divizia OTP din România a înregistrat pierderi de 3,5 miliarde forinti în 2007, o îmbunătătire de 18,3% fată de pierderile suferite în 2006, potrivit unui raport preliminar al băncii.