www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Grecia este tara preferata pentru vacanta de vara a romanilor, conform unui sondaj

Autor: Bancherul.ro
2023-07-25 09:28

• Aproape 56% au ales ca mijloc de transport autoturismul personal


Peste 53% dintre românii care își vor petrece concediul în străinătate în această vară au ales ca destinație țări precum Grecia, Bulgaria și Turcia iar aproape 56% au ales ca mijloc de transport autoturismul personal, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:


Grecia este țara unde cei mai mulți români au ales să își petreacă concediul, respectiv aproape 22% dintre respondenți, în timp ce peste 17% au ales Bulgaria iar aproape 14,5% vor merge în Turcia.


Totodată, peste 10% au ales să viziteze Italia, aproape 8% - Egipt, peste 7% - Spania iar mai mult de 6% - Franța. Printre alte destinații unde românii își vor petrece concediul se numără: Albania, Germania, Tunisia, Ungaria, Slovenia, Cipru, Anglia, Belgia, Danemarca, ș.a.


Când trebuie să aleagă mijlocul de transport pe care îl folosesc când merg în vacanță, aproape 56% dintre respondenți au menționat autoturismul personal, în timp ce trenul este ales de peste 19%, avionul de aproape 13% iar autocarul de puțin peste 12%. 


La întrebarea - De unde faci rost de bani pentru vacanță - peste 70% dintre respondenți au răspuns că strâng banii din timp, făcând economii pe parcursul anului, peste 20% spun că folosesc tichetele de vacanță pentru plata concediului, peste 4% apelează la cardul de credit/overdraft, aproape 3% spun că se împrumută la rude sau la prieteni iar peste 2% primesc prime de concediu de la angajator. 


În ceea ce privește mărimea bugetului de vacanță, peste 35% spun că acesta este similar cu cel de anul trecut. O scădere a bugetului, cu 10% până la 30%, s-a înregistrat pentru circa 37% în timp ce pentru circa 15% s-a înregistrat o creștere de 10% - 30%. 


La întrebarea referitoare la cum vor face plățile în concediu, peste 62% dintre respondenți spun că vor folosi cardurile, fie că sunt de debit sau de credit, fie o combinație de plată cash și card. Numai aproximativ 37% spun că vor folosi exclusiv cash-ul pentru a face plăți în concediu. 


Sondajul a fost realizat online, de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eșantion reprezentativ de circa 1.200 de respondenți din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 54,9% dintre respondenți sunt salariați, 74,83% locuiesc la oraș, 38,08% au studii superioare.


Despre CEC Bank


CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 61,7 miliarde lei, la sfârșitul lui 2022.    
  
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, internet banking (CEConline), mobile banking (CEC app) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.    
  
Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.