www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Volksbank spera sa faca profit si in 2009 din deprecierea leului pana la 4,2 - 4,25 lei/euro

Autor: Bancherul.ro
2008-12-21 18:00
Deprecierea leului până la 4,2 - 4,25 lei/euro, în acelaşi timp cu ieftinirea garanţiilor imobiliare pentru creditele Volksbank România ar duce la o creştere cu 50% a provizioanelor de risc pentru împrumuturi, a declarat, pentru NewsIn, preşedintele băncii, Gerald Schreiner.

"Din portofoliul de credite, 80% sunt împrumuturi ipotecare, deci pentru nivelul împrumuturilor neperformante contează atât evoluţia cursului de schimb, cât şi valoarea colateralului", a mai explicat el.

Schreiner consideră că, în aceste condiţii, creşterea cu 50% a provizioanelor constituite pentru împrumuturi, respectiv cu 15 - 16 milioane euro, ar permite încă un avans al profitului Volksbank cu 25% în 2009 faţă de anul anterior.

Pentru anul acesta, el estimează un profit de 37 - 38 milioane euro, în creştere faţă de nivelul de 24,5 milioane euro cu care Volksbank a încheiat anul trecut.

Banca are, în prezent, o reţea de 178 de unităţi, iar pentru anul viitor, Schreiner are în vedere extinderea până la 200 de unităţi, deci într-un ritm mai lent ca în anii trecuţi.

"Până la finalul primului trimestru al anului viitor, sperăm să ajungem la 200 de unităţi, număr la care, probabil, ne vom opri pentru 2009. Cel mult, în restul anului, am mai putea deschide încă 5-6 unităţi, însă vom vedea care sunt condiţiile în a doua parte a lui 2009", a mai precizat Schreiner.

Băncile cu mai puţin de 10 angajaţi pe unitate stau bine

El a spus că banca nu plănuieşte restructurări pentru anul viitor, în condiţiile în care raportul între numărul de angajaţi şi de unităţi deschise este favorabil.

"Am făcut eforturi să ne extindem, nu ar avea sens să ne restructurăm. Noi avem aproximativ 1.400 de angajaţi, la un număr de aproape 180 de unităţi. În general, dacă o bancă are mai puţin de 10 angajaţi pe unitate, stă bine", consideră Schreier.

Preşedintele Volksbank mai spune că băncile din România nu au nevoie de un program de capitalizare de către stat, în condiţiile în care solvabilitatea, la nivelul sistemului bancar, este peste 12%, faţă de Austria, de exemplu, unde aceasta se plasează la 7-9%.

Cu două zile în urmă, preşedintele BRD - Societe Generale, Patrick Gelin, a declarat că instituţiile de credit din România "nu au nevoie de genul de susţinere practicat de guvernele occidentale".

Săptămâna trecută, directorul general al Raiffeisen International, Herbert Stepic, a afirmat că România ar avea nevoie de un pachet de măsuri de cel mult 10 miliarde euro, câte 5 miliarde euro pentru restabilirea încrederii în sistemul bancar şi pentru sprijinirea economiei reale.