www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Transilvania, nota 10 la comunicarea cu investitorii

Autor: Bancherul.ro
2023-01-31 15:08

Banca Transilvania a obținut rating VEKTOR 10 pentru comunicarea din 2022 cu investitorii și acționarii, în urma evaluării Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România ( ARIR ), conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:


Este a patra oară consecutiv când BT primește rating maxim și se numără printre cele trei companii listate la bursă care au înregistrat acest rezultat de la lansarea VEKTOR, din 2019.


Comunicarea băncii cuprinde platforma Relații investitori, întâlniri online, adunări generale și informări punctuale pe site-ul BVB .


Ce înseamnă VEKTOR


 Este indicatorul performanței în comunicarea cu investitorii pentru companiile din România, listate la Bursa de Valori București, calculat anual.


 Poate fi consultat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, pe pagina fiecărei companii listate.


 Pentru 2022, rating-ul a fost stabilit pe baza unei analize care are în vedere 12 criterii privind transparența, accesibilitatea și periodicitatea informațiilor pentru investitori și acționari.


Noutăți în metodologie


 ARIR a analizat 100 de companii listate la BVB din Piața Reglementată și, începând cu acest an, inclusiv din piața AeRO.


 Un grup de lucru format din 12 membri au revizuit metodologia VEKTOR pentru Piața Reglementată pe baza unui dialog strâns cu investitorii și analiștii.


Grupul Financiar Banca Transilvania este reprezentat în comisie de Dan Dascăl, Director General Adjunct BT Asset
Management și de Irina Răilean, Head of Research, BT Capital Partners.


Banca Transilvania are peste 40.000 de acţionari, peste 70% capital românesc și 25 de ani pe piața de capital. TLV este cea mai tranzacționată acțiune pe piața principală a Bursei de Valori București în ultimii ani.


Ca membru ARIR, BT contribuie la implementarea celor mai bune practici de transparență, comunicare cu investitorii și guvernanță corporativă, precum și la dezvoltarea sustenabilă a pieței de capital din România.


Despre Banca Transilvania:


Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România și principalul finanțator al economiei, acoperind toate segmentele de clienți și linii de business în sectorul financiar.


Cu o poveste începută în urmă cu aproape 30 de ani, are 20% cotă de piață, 3,8 milioane de clienți, peste 9.200 de angajați, soluții de online banking și 500 de sedii în 180 de localități.


Este cel mai puternic brand bancar românesc, cu un rating de
AAA+, conform Brand Finance Banking (2022). Dincolo de banking, BT dorește să aibă impact pozitiv în România, atât pentru oameni, cât și pentru business și mediu.