www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Scădere conjuncturală a inflației, in octombrie 2022. Alimentele au dat trei cincimi din avansul lunar al prețurilor

Autor: Dan Palangean
2022-11-11 16:32

Creșterea anuală a prețurilor s-a redus în octombrie 2022 la 15,32% (exact nivelul din august), față de 15,88% în luna anterioară, potrivit datelor publicate de INS.


Este prima scădere a acestui indicator critic dar ea a fost favorizată conjunctural de efectul de bază (+1,78% în octombrie 2021). Inflația lunară a fost de 1,28%, doar marginal sub cea din septembrie a.c..


Inflaţia MEDIE anuală a urcat la 12,4% pe metodologia națională. Pe calculul armonizat la nivel internațional, inflația MEDIE anuală IAPC a fost de numai 10,8% iar majorarea prețurilor față de aceeași lună din anul precedent, comunicată la Eurostat, s-a situat la 13,5%, semnificativ sub valoarea de 15,3% stabilită pe metodologia internă.


Prețurile produselor alimentare au crescut în octombrie cu 2,29% (peste 20% pe ultimele 12 luni și aproape 19% față de finalul anului anterior) și au determinat trei cincimi din majorarea indicelui de prețuri la consumator. Alimentele de bază s-au scumpit pe toată linia cu excepția uleiului comestibil (-0,03%, de fapt o stabiulizare după avansul anual de peste 43%).


Valori mai semnificative s-au înregistrat la ouă (+6,62%), legume și conserve de legume (+5,54%, cu cartofii la aproape 8% lunar și peste 40% anual), zahăr și produse zaharoase (+3,97%), lapte și produse lactate (+2,80%), fructe și conserve din fructe (+2,55%), produse de morărit și panificație (+2,02%) și carne și preparate din carne (+1,11%).


[1]


Pe segmentul de produse nealimentare, indicele total a fost de 0,80%, valoare atenuată de ieftinirea combustibililor (-1,06%) dar alimentată de scumpirea energiei electrice, teoretic plafonate (+1,63%). De remarcat că s-au pus mai serios în mișcare prețurile la încălțăminte (+2,09%) și îmbrăcăminte (+1,42%), precum și avansul consemnat de autoturisme (+2,08%).


La servicii, s-a consemnat o majorare de 0,70%, cu valori mai importante la reparații auto (+1,48%), restaurante (+1,03%), îngrijire medicală, igienă și cosmetică (ambele cu +0,98%), chirii (+0,77%) și apă, canal, salubritate (+0,60% lunar dar aproape 22% în ultimele 12 luni).


Deși serviciile de telefonie au consemnat un avans lunar de 0,43%, au rămas mai ieftine cu 0,76% decât în aceeași lună a anului precedent (singura ieftinire din grupă), evoluție în care stabilitatea cursului de schimb leu/euro a fost determinantă.


Inflația de bază a continuat să crească


Valoarea indicatorului CORE 2 ajustat, aflat sub influența politicii monetare, a urcat la cea mai mare valoare din ultimele șase luni (+1,49%), în contextul deciziilor succesive de majorare moderată (și temporizată în context regional) a dobânzii de politică monetară luate de BNR, care a urmărit să lase un anumit spațiu cât mai extins în timp pentru creșterea economică.


[2]


Prețurile industriale, situate cu avansul anual la circa 47% (63% la intern), vor continua transmiterea parțială (însă fermă) spre coșul de consum în lunile care urmează. De reținut, efectul de bază va fi total nefavorabil în noiembrie pentru limitarea indicelui anual de inflație (0% în noiembrie 2021) iar situația se va inversa de-abia în ianuarie, februarie și, mai ales, în aprilie 2023 (3,74% în aprilie 2022).


Inflația va rămâne relativ ridicată până la finalul anului 2022, scăderea semnificativă din prima parte a anului 2023 a devenit discutabilă, în pofida păstrării pe timp mai îndelungat plafonării prețurilor la curent electric și gaze. Revenirea la valori cu o singură cifră a fost amânată în estimări din partea a doua a anului viitor spre începutul lui 2024, prognoza urmând a fi anunțată.