www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile au obtinut un profit record in prima jumatate a anului 2022

Autor: Bancherul.ro
2022-08-31 05:32

Sistemul bancar romanesc a raportat un profit record in prima jumatate a anului 2022, datorita majorarii importate a activelor, in special credite acordate firmelor si populatiei, in timp ce rata creditelor neperformante este in scadere, conform datelor statistice furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).


Astfel, profitul brut al celor 34 de institutii de credit a ajuns la 5,585 miliarde lei, din care a fost achitat impozit pe profit de 842 milioane lei, astfel ca rezultatul net la finalul lunii iunie 2022 a fost de 4,742 miliarde lei, cu 13%, echivalentul a 553 milioane lei, mai mult decat in perioada corespondenta a anului trecut.


Activele bancilor au crescut cu 23 miliarde lei in T2 2022, la 664 miliarde lei, tot cu 13% (79 miliarde lei) mai mult decat in acelasi interval al anului 2021.


Rata creditelor neperformante a scazut in iunie 2022 la 3,01%, de la 3,31% in martie si 3,78% in iunie 2021.


Indicatorul de solvabilitate a ramas constant, la 21%, in usoara scadere fata de 23% cat era in anul anterior.


Raportul credite/depozite a crescut la 72%, de la 70% in trimestrul precedent si 68% in T2 2021.


Vezi aici indicatorii sistemului bancar in T2 2022, conform informatiilor furnizate de BNR (profit brut, profit net, impozit pe profit, venituri din dobanzi, cheltuieli cu dobanzile, venituri nete din comisioane, ajustari pentru depreciere etc.)