www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR cere bancilor sa reduca ROBOR-ul, pentru ca „au sarit calul”

Autor: Bancherul.ro
2022-08-09 08:54

Dobanzile la tranzactiile interbancare (ROBOR), au crescut mai mult decat ar trebui, iar bancile trebuie sa le mai reduca, a declarat Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR).


"Bancile trebuie sa se uite cu mai multa atentie la mesajele BNR, si atunci ROBOR-ul la 3 luni se va apropia de rata de politica monetara”, a declarat guvernatorul BNR, in cadrul conferintei de presa privind prezentarea raportului privind inflatia.


Dobanzile ROBOR ar trebui sa fie in intervalul dintre dobanda de politica monetara si dobanda Lombard, a precizat guvernatorul BNR.


„In ultimele luni, ROBOR-ul s-a decuplat (de dobanzile BNR). Bancile au sarit calul mult mai sus decat rata de politica monetara. De ce? Sunt dobanzi de piata, iar piata are tendinta de a suprareactiona, de overshooting. Ele reflecta tentinda bancilor si traderilor din piata monetara sa priveasca pesimism viitorul.


Al doilea lucru care ne ajuta sa intelegem decuplarea ROBOR: e vorba de dobanzi pe termen lung de 3, 6 luni, asa vad bancile viitorul, cu inflatie mult mai mare, foarte greu de stravilit. Dar intreb: cine a avut o prognoza optimista?


Eu trebuie sa recunosc ca si conditiile de lichiditate inasprite le-au determinat sa sara calul, dar noi am avut in intentie ca bancile sa creasca mai repede dobanzile la depozite, pentru ca deponentii chiar pierd sume substantiale din economisiri. Altfel, probabil ca dobanzile la depozite nu ar fi crescut asa de repede.”


"Puteam sa dam bancilor mai multe lichiditate, dar am fi pus cursul de schimb in instabilitate", a explicat guvernatorul BNR.


"Cursul de schimb este pretul preturilor, iar dupa 2 crize (pandemia si inflatia), asta ne mai trebuia, sa scapam de sub control si cursul", a spus Mugur Isarescu.


El a explicat astfel aprecierea euro fata de leu:


"E o situatie tipica de vara, romanii din strainatate vin in tata si schimba mai multi euro, uitati-va ce e la casele de schimb valutar. Se vinde si graul la export. Iar nerezidentii au mai multa incredere in Romania si investesc mai mult."


Dobanzile urmeaza sa scada


Guvernatorul BNR a sugerat ca dobanzile au atins un maxim, urmand a urma o tendinta de scadere, insa nu vor mai reveni la nivelurile mici din anii precedenti.


"Mesajul e ca nu vom mai creste ratele de dobanda si vor merge in jos", a spus Mugur Isarescu.


"Dobanzile stagneaza si vor merge in jos, dar nu cred ca vom mai ajunge in viata asta a noastra la dobanzi negative. O astfel de perioada de represiune financiara nu va mai continua. Deci nu trebuie sa videm iluzii publicului, ca dobanzile vor fi iar mici", a adaugat guvernatorul BNR.


"Perioada dobanzilor mici este depasita, o data sau de doua ori la un secol apare acest fenomen, a mai fost intre criza din anii 30 si al doilea razboi mondial.


Dobanzile mici nu vor mai aparea curand. Tendinta e spre dobanzi real pozitive si normale si normalul este intre 3 si 6%, intre dobanzile de politica monetara", a mai spus Mugur Isarescu.