www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Recomandarea CNSM nr. R/1/2022 privind amortizorul anticiclic de capital

Autor: Bancherul.ro
2022-04-06 18:43

Recomandarea CNSM nr. R/1/2022
privind amortizorul anticiclic de capital în România


Având în vedere următoarele:


Prevederile art.3 alin.(2) lit.b) și alin. (3) din Legea nr. 12/2017 privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național și cele ale Regulamentului CNSM nr.2/2017 privind metodologia și procedura utilizate pentru stabilirea amortizoarelor de capital și sfera de aplicare a acestor instrumente, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 4 – 9 referitoare la amortizorul anticiclic de capital şi art. 1 privind aplicarea amortizoarelor de capital,


Amortizorul anticiclic de capital are ca scop creşterea rezilienţei sectorului bancar la pierderile potenţiale induse de o creştere excesivă a creditării.


Amortizorul se constituie în perioada de creştere excesivă a creditării, ca supliment la amortizorul de conservare a capitalului, şi poate fi eliberat în faza de contracţie cu scopul absorbţiei pierderilor.


Rata amortizorului anticiclic de capital, exprimată ca procent din valoarea totală a expunerii la risc, determinată de instituţiile de credit care deţin expuneri din credite în România, trebuie să fie între 0 la sută şi 2,5 la sută, calibrată în trepte de 0,25 puncte procentuale sau multipli de 0,25 puncte procentuale.


În cazuri justificate, se poate stabili o rată a amortizorului anticiclic de capital mai mare de 2,5 la sută din valoarea totală a expunerii la risc.


Întrucât:


Se confirmă tendința de accelerare a activității de creditare, în condițiile unui climat global marcat de incertitudine,
Fenomenul de tensionare a echilibrelor macroeconomice continuă,


Accesul la creditare al debitorilor eligibili nu este constrâns de prezenta măsură, ca urmare a nivelurilor adecvate ale indicatorilor de lichiditate și profitabilitate ale sectorului bancar.


În temeiul


prevederilor art. 3 alin. (1) lit.b), e) şi i) şi ale art 4 alin. (1) din Legea nr. 12/2017 privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național,


Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudențială adoptă prezenta recomandare:


Art.1 – Se recomandă ca Banca Națională a României să mențină măsura privind stabilirea ratei amortizorului anticiclic de capital la nivelul de 0,5 la sută, începând cu data de 17 octombrie 2022.


Art.2 – Se recomandă Băncii Naționale a României continuarea monitorizării evoluției situației economice și a creditării, având în vedere nivelul ridicat de incertitudine, atât pe plan național, cât și internațional.


Art.3 – Până la data de 17 octombrie 2022, în funcție de condițiile macro-economice și de evoluția activității de creditare, măsura recomandată potrivit art.1 poate face obiectul revizuirii la nivelul CNSM.


Sursa: CNSM.ro