www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Patria Bank ofera agricultorilor pana la 160% finantare din adeverinta APIA

Autor: Bancherul.ro
2022-04-04 12:42

Patria Bank, bancă locală cunoscută pentru expertiza sa în finanțarea din domeniul agro și un partener dinamic al fermierilor, anunță lansarea noului produs Patria APIA SAPS Plus, care oferă până la 160% finanțare din valoarea subvenției oferită prin adeverința APIA, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:


Partener de peste 12 ani al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și al FGCR (Fondul de Garantare al Creditului Rural), Patria Bank oferă celor care beneficiază de Subvenția APIA, în baza convențiilor tripartite semnate cu cele două instituții, două tipuri de finanțări: creditul APIA și noul produs APIA SAPS Plus.


Clasicul credit Patria APIA oferă finanțare de până la 90% din valoarea adeverinței, până la momentul încasării subvenției APIA, fiind destinat finanțării capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii schemelor de sprijin implementate de APIA (SAPS), a schemei de ajutor de stat reglementată de HG nr. 1179/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor - ameliorare rase și de către beneficiarii Măsurii 14 - Bunăstarea animalelor (păsari și porcine).


“În fiecare an, deschidem printre primii “sezonul APIA”, acceptând adeverințe din primele zile de când agenția de plăți începe să le elibereze. Și în 2022 am început să finanțăm beneficiarii de adeverințe APIA încă de la jumătatea lunii martie, la acest moment având deja câteva sute de solicitări.” spune Cezar Adrian Paladie, Manager Regional Agro, Patria Bank.


Începând de anul acesta, Patria Bank lansează Patria APIA SAPS Plus, un nou produs care se adresează tuturor antreprenorilor care exploatează suprafețe agricole mai mari de 50 ha, beneficiari ai subvenției SAPS, în baza convenției privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii schemelor de sprijin implementate de APIA. Valoarea creditului APIA SAPS Plus poate fi de până la 160% din sumele cuvenite din subvenția APIA SAPS, finanțarea acordându-se pe o perioadă de până la 28 luni.


[1]


“Pentru noi este important că reușim să fim alături de fermieri în momentele cheie ale ciclului de producție, oferindu-le sprijin și finanțare atunci când au cu adevărat nevoie. Mai ales că lucrările agricole nu pot aștepta, ele au mersul lor, dictat de natură și de ciclicitatea specifică. Cu noul produs, finanțarea cu sume chiar și de 160% din adeverința APIA SAPS, oferim rapid capitalul necesar producătorilor agricoli pentru intensificarea lucrărilor de primăvară, setând astfel premisele pentru o bună recoltă anul acesta. Investițiile în creșterea productivității și a capacității de producție sunt cu atât mai necesare anul acesta, cu cât cererea de produse agricole este în creștere foarte mare, pe fondul contextului regional.” a mai spus Cezar Adrian Paladie, Manager Regional Agro, Patria Bank.


În ultimii 3 ani (2019 – 2021), volumul finanțării prin credite APIA în Patria Bank s-a ridicat la peste 230 de milioane de lei, 60% din volume mergând către beneficiari organizați sub formă de SRL, cu suprafețe mai mari, în timp ce din punct de vedere numeric, beneficiarii din grupul de producători agricoli, PFA și întreprinderi individuale au fost mai numeroși (60% din total beneficiari).


Totodată, cei mai mulți fermieri care au contractat un credit APIA de la Patria Bank, respectiv 80% dintre ei, au o cifră de afaceri de până în 500.000 de euro/an. În ceea ce privește numărul angajaților, peste 90% dintre producătorii agricoli beneficiari au sub 5 angajați.


Pe lângă sprijinul financiar acordat prin echipă dedicată specializată, Patria Bank fiind printre puținii finanțatori din sectorul bancar cu o divizie dedicată agriculturii, banca se implică activ și în activități conexe de suport al dezvoltării agriculturii locale.


De exemplu, pentru susținerea și dezvoltarea canalelor de distribuție și de vânzare pentru producătorii agricoli, cei mici si foarte mici, Patria Bank sustine www.malltaranesc.ro – platformă creată de Asociația Creștem România Împreună - un instrument digital de promovare și vânzare de produse artizanale și produse agricole ale producătorilor locali.


În aceeași direcție, Patria Bank promovează și sprijină demersurile de asociere, prin parteneriatul strategic cu Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii, susținând proiectele de stimulare a constituirii de asociații și cooperative agricole și urmărind facilitarea accesului acestora în rețelele marilor retaileri.


Totodată, Patria Bank este unul dintre cei mai activi parteneri ai FGCR - Fondului de Garantare a Creditului Rural - oferind credite cu garanție acoperite de FGCR pentru realizarea producției agricole și piscicole de către fermierii și procesatorii de produse agricole, a investițiilor în agricultură, acvacultură precum și implementarea proiectelor co-finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală și Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime.


Informații suplimentare despre noul produs Creditul APIA SAPS PLUS de la Patria Bank, precum și despre celelalte produse Patria Bank destinate agricultorilor, pot fi obținute în orice unitate Patria Bank, apelând gratuit Serviciul Relații Clienți la numărul de telefon 0.800.410.310 sau accesând site-ul băncii