www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Vanzarile cu amanuntul, reduse conjunctural in ianuarie 2022 fata de luna anterioara

Autor: Dan Palangean
2022-03-14 09:38

Vânzările cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) au înregistrat în luna ianuarie 2021 o scădere puternică față de luna anterioară (-23,7% pe seria brută), potrivit datelor publicate de INS.


Totuși, calculul pe seria ajustată cu numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate a arătat doar o reducere marginală față de luna precedentă (-0,5%, care indică un efect conjunctural al perioadei de după sărbătorile de iarnă).


Raportat la aceeași lună din anul precedent, s-au consemnat avansuri semnificative, de +5,3% în termeni bruți și de +9,5% ajustat cu zilele lucrătoare și sezonalitatea, ceea ce indică o dispunere mai puțin favorabilă a datelor de activitate în calendar.


În pofida reducerii puterii de cumpărare a salariilor pentru a patra lună consecutiv (sporul în sistemul bugetar a fost per total de doar 1,1%, în termeni nominali), a contat indexarea punctului de pensie cu 10%, majorarea pensiei minime la 1.000 de lei și acordarea de ajutoare pentru cei care aveau de încasat mai puțin de 1.600 lei lunar.


În structură, ar fi de remarcat scăderea semnificativă față de luna precedentă a cifrei de afaceri în termeni bruți la produse nealimentare (-26,2%) și la produsele alimentare, băuturi și tutun (-24,6% față de luna anterioară deși +6% față de ianuarie 2021). Reducerea lunară a fost ceva mai mică la carburanți (-16,1%), rămași cu cel mai mare avans anual (+8,2%).


[1]


Pentru a sesiza mai bine efectul pandemiei și revenirii economice asupra evoluțiilor din sectorul comercial raportate la cele înregistrate înainte de apariția apariției pandemiei, este util graficul comparativ între schimbările în aceeași lună ianuarie de la un an la altul, adică 2021 față de 2020 și 2022 față de 2021.


[2]


În decurs de doi ani, vânzările de produse alimentare s-au majorat în ianuarie 2022 cu 4,9% față de ianuarie 2020 iar cele de produse nealimentare cu 12,3%. Vânzările de carburanți au fost în creștere ceva mai puțin pronunțată (-1%). Per total, creșterea comerțului pe seria ajustată a fost de 6,8% (peste reducerea de -2,6% din ianuarie 2021 s-a suprapus revenirea de 9,5%, în ianuarie 2022).


Astfel, revenirea rezultatului economic estimată curent a fi de circa +1,7% (-3,7% în 2020 și +5,6% anul trecut) s-a făcut în bună parte pe calea expandării consumului intern de patru ori mai mult decât avansul PIB. Discrepanță ce va trebui atenuată în anii următori, odată cu redirijarea motoarelor de creștere, dinspre consum intern înspre producție și export.