www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Transilvania va avea propria companie de tehnologie, Code Crafters

Autor: Bancherul.ro
2022-03-11 14:26

Ömer Tetik, Director General, BT: „Cu Code Crafters, facem un pas mare in directia in care producem in-house tehnologia de care avem nevoie”.


Banca Transilvania va avea propria companie de tehnologie, Code Crafters, prin care isi creste capacitatea de dezvoltare a solutiilor IT, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:


Activitatea companiei incepe in aprilie a.c., cu echipa formata din persoane cu experienta solida atat in firme de tehnologie si outsourcing, cat si in banking. Structura Code Crafters este similara companiilor de profil, centrata pe echipe mici, autonome, pasionate de tehnologie si inovatie.


”La Banca Transilvania, investim masiv in tehnologie, am avansat mult de la un an la altul, insa suntem mai degraba obisnuiti sa cumparam tehnologie decat sa o facem noi. Cu Code Crafters, facem un pas mare in directia in care producem noi solutiile de care avem nevoie, dar si ca mindset, organizare si cultura digitala”, declara Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.


Tehnologia ajuta banca sa creasca productivitatea, eficienta operationala si siguranta online, precum si sa inoveze pentru clientii care doresc sa faca banking rapid, de oriunde si oricand.


75% din clientii activi ai Bancii Transilvania sunt digitalizati, si anume 2,7 milioane.