www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Actualizarea datelor personale la banca fara ghisee ProCredit Bank se poate face doar pe hartie

Autor: Bancherul.ro
2021-12-13 14:57

Procredit Bank este o banca 100% electronica, dupa ce a inchis recent toate ghiseele.


Cu toate acestea, clientii bancii pot sa-si actualizeze datele personale doar dupa ce printeaza pe hartie si completeaza cu pixul un formular trimis de banca prin e-mail.


Formularul semnat, impreuna cu o copie, tot pe hartie, a Cartii de Identitate, pe care trebuie sa scrie "conform cu originalul", alaturi de semnatura, trebuie apoi trimise bancii prin e-mail.


Este surprinzator ca o banca fara ghisee nu a pus la punct o procedura de actualizare a datelor personale online sau prin telefon, asa cum se intampla la alte banci care au si ghisee la care poti completa rapid formularele necesare.


De exemplu, la banci precum Banca Transilvania, BCR sau BRD, actualizarea datelor personale se poate face si online, pe site-urile bancilor, prin telefon sau aplicatiile de mobile/internet banking.


ProCredit Bank este o mica banca germana, specializata pe finantarea micilor afaceri. Este condusa de Stefan Cristian Manole - Director General si Andreea Ichim - Director General Adjunct (foto).


[1]