www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Obligatiunile SLB Autonom se tranzactioneaza la BVB

Autor: Bancherul.ro
2021-12-08 14:16

Obligațiunile SLB emise de Autonom Services au intrat azi la tranzacționare pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București, anunta BRD intr-un comunicat, in care adauga:


În luna noiembrie a acestui an, Autonom a finalizat cu succes plasamentul privat al primei emisiuni de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate (Sustainability-Linked Bonds, „SLB”) în valoare de 48,03 milioane euro, în cadrul unui program de oferta de obligațiuni aprobat pentru prima dată de ASF.


Tranzacția reprezintă o premieră pe piața de capital din Romania, fiind prima emisiune de obligațiuni corporative corelate cu obiective de sustenabilitate (SLB) derulată la Bursa de Valori București și prima din cadrul programului Autonom de finanțări pe 5 ani, în valoare totală de 250 milioane EUR, aprobat de ASF.


Plasamentul privat aferent emisiunii inaugurale din cadrul programului s-a derulat în perioada 15 noiembrie – 18 noiembrie 2021, reprezentând cea mai mare finanțare a unei companii antreprenoriale românești printr-un plasament privat de obligațiuni. Obligațiunile au o maturitate de 5 ani, un cupon fix de 4,11% plătibil anual, cu posibilitatea ajustării printr-un mecanism de step-up, în funcție de îndeplinirea unor obiective de performanță din strategia de sustenabilitate.


Printre subscriitorii primei tranșe a programului de ofertă al Autonom se numără investitori precum instituții financiare internaționale, fonduri deschise de investiții, bănci și societăți de asigurări.


BRD Groupe Société Générale a acționat în calitate de Coordonator Unic, Aranjor și Agent de structurare a primei emisiuni de obligațiuni SLB din cadrul programului, alături de BT Capital Partners – divizia de investment banking și piețe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de Manager / Grup de distribuție pentru această primă emisiune.


“Ne face o deosebită plăcere să fim din nou alături de echipa Autonom, de această dată într-o tranzacție în premieră lansată pe piața de capital din România, respectiv structurarea primului Program de emisiuni de obligațiuni aprobat de ASF și derularea și finalizarea cu succes a primei emisiuni de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate (SLB) din cadrul programului, pe piața de capital din România, listate la Bursa de Valori București. Succesul acestui demers ne întărește încrederea că aceasta reprezintă începutul finanțărilor prin piața de capital, prin emisiuni de instrumente cu componentă de sustenabilitate, la care pot apela companiile antreprenoriale locale, confirmând totodată faptul ca Bursa de Valori este o alternativă viabilă de finanțare”, a declarat Irina Neacșu, Directorul Executiv al Direcției Corporate Finance din cadrul BRD Groupe Société Générale.


„Autonom este prima companie locală care creează o conexiune între obiectivele sale de sustenabilitate și mobilizarea de lichidități, apelând la un instrument de finanțare inovator si contribuind astfel la dezvoltarea pieței de capital locale și a bunelor practici în materia instrumentelor de finanțare sustenabilă. Ne bucurăm și suntem recunoscători companiei Autonom ca am putut contribui la succesul acesteia, prin asumarea rolului de bancă de structurare a emisiunii obligatare recent lansate, asigurând suport în redactarea Cadrului de emitere a obligațiunilor corelate cu obiective de sustenabilitate, cadru aliniat Principiilor International Capital Market Association (ICMA), marcând astfel o altă premieră în această operațiune. Suntem încrezători că agendele de sustenabilitate ale companiilor vor fi din ce în ce mai des luate în considerare în aprecierea și instrumentarea de finanțări similare sau derivate, fapt așteptat de un univers foarte larg de investitori și finanțatori”, a spus Iuliana Tiba, Director Mediu Social și Finanțare cu Impact Pozitiv, BRD Groupe Société Générale.


“Ne bucurăm că am avut alături de noi echipa BRD pentru acest proiect provocator și inovator. Irina Neacșu și echipa sa, prin vasta lor expertiză, au contribuit semnificativ la succesul acestui proiect care a marcat câteva premiere pentru piața de capital din România: primul program de obligațiuni lansat în România, prima emisiune de obligațiuni corelate de obiectivele de sustenabilitate și cea mai mare emisiune de obligațiuni corporative listata la Bursa de Valori Bucuresti. Le mulțumim și le suntem recunoscători pentru încrederea, dăruirea și sprijinul acordat pentru îndeplinirea acestui proiect ambițios”, a declarat Dan Ștefan, cofondator Autonom.


Autonom este cel mai important jucator independent cu capital românesc de pe piețele de leasing operațional auto și car rental din România. Compania dispune de o rețea națională de 46 agenții localizate în 33 de orașe din România și o flotă de peste 9000 de autoturisme.


Veniturile din exploatare consolidate conform IFRS pentru Autonom Services S.A. în 2020 au fost de 327,03 milioane lei, în timp ce, în primul semestru din 2021, acestea s-au situat la 178,1 milioane lei.