www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Raiffeisen a publicat cu greseli noile Conditii Generale de Derulare a Operatiunilor Bancare

Autor: Bancherul.ro
2021-12-01 20:07

Raiffeisen Bank a publicat cu greseli noile Conditii Generale de Derulare a Operatiunilor Bancare valabile din 1 februarie 2022.


Astfel, fraza de la articolul 3.1.4 nu are nici subiect, nici predicat, iar prepozitia "in" se repeta:


"3.1.4  In vederea respectarii politicilor Bancii de acceptare si cunoastere a clientelei si a prevederilor legale privind prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, a Sanctiunilor Internationale/SUA precum si a prevederilor legale privind prevenirea si combaterea fraudelor in in oricare din urmatoarele situatii:"


In documentul valabil in prezent, acelasi articol se refera la situatiile in care banca poate refuza deschiderea unui cont, operatiunile de plata in cont sau poate bloca un cont, un card sau serviciile de internet/mobile banking:


"3.1.4  In vederea respectarii politicilor Bancii de acceptare si cunoastere a clientelei, Banca poate  refuza oricand deschiderea unui Cont si/sau efectuarea Operatiunilor de plata in Cont, poate bloca oricand serviciile de internet banking/mobile banking si/sau a Cardului si/sau a Contului ori poate proceda la incetarea unilaterala a Contractului aferent contului curent sau a oricarui Contract Specific in cazul in care:"


[1]


Iata situatiile in care Raiffeisen Bank poate refuza deschiderea unui cont sau il poate bloca, conform noilor Conditii Generale, incepand din 1 februarie 2022:


a) Clientul nu indeplineste oricare dintre obligatiile din clauza 3.1.3;


(3.1.3. Clientul are obligatia de a prezenta Bancii, la transmiterea de catre aceasta a oricarei solicitari, cereri ori
instructiuni ori la simpla cerere a Bancii, orice informatii si documente pe care Banca le considera necesare pentru deschiderea si operarea Conturilor, pentru justificarea operatiunilor solicitate ori pentru indeplinirea periodica de catre Banca, a obligatiilor stabilite prin lege si/sau normele si politicile Bancii. Clientul se obliga ca, la solicitarea Bancii, sa furnizeze acesteia orice informatii, documente sau declaratii suplimentare in vederea stabilirii obiectului si/sau rationamentului economic al tranzactiilor, sursei si/sau destinatiei fondurilor retrase in numerar si/sau a sursei fondurilor care fac obiectul tranzactiilor, indiferent de canalul/instrumentul/serviciul de plata prin care acestea au fost initiate, pentru stabilirea sursei fondurilor investite (initial) in Monede virtuale si a circuitului financiar privind Monedele virtuale (atat la achizitionarea cat si la incasari din Monede virtuale) sau alte informatii necesare in procesul de cunoasterea clientelei, de actualizare date pentru indeplinirea de catre Banca a obligatiilor stabilite prin lege, prin normele interne ale Bancii si/sau Sanctiuni Internationale/SUA.


b) Banca nu primeste informatiile/documentele/declaratiile solicitate sau daca primeste informatii incomplete, insuficiente, neconforme cu realitatea sau care nu pot justifica respectiva Operatiune de plata/deschiderea Contului;


c) Banca are suspiciuni sau motive rezonabile de suspiciune cu privire la realitatea/valabilitatea celor declarate, documentelor si informatiilor furnizate de Client;


d) Banca are suspiciuni rezonabile sau motive rezonabile de suspiciune cu privire la spalarea banilor, finantarea terorismului, fraude, incalcarea Sanctiunilor Internationale/SUA sau astfel de suspiciuni au fost comunicate Bancii de alte banci sau autoritati; ;


e) Banca a primit restrictii de tranzactionare pentru conturile Clientului de la autoritati competente;


f) Banca a primit solicitari de retur fonduri de la banci ordonatoare/banci corespondente, pe motiv de suspiciuni
de frauda, spalare de bani, finantare de terorism sau nerespectare Sanctiuni Internationale/SUA;


g) Clientul este Persoana Desemnata sau Parte Restrictionata.


h) Clientul nu prezinta documente justificative privind sursa fondurilor investite in Monede virtuale;


i) Clientul efectueaza tranzactii in legatura cu Monede virtuale cu furnizori de servicii de schimb între Monede virtuale şi monede fiduciare şi/sau Furnizorii de portofele digitale sunt neautorizati/neinregistrati sau sunt autorizati in tari desemnate de Uniunea Europeana ca fiind tari terte cu grad ridicat de risc si/sau jurisdicții necooperante în scopuri fiscal;


j) Clientul efectueaza tranzactii cu prestatori de servicii de plata din tari desemnate de Uniunea Europeana ca fiind tari terte cu grad ridicat de risc si/sau jurisdicții necooperante în scopuri fiscale


k) Clientul nu se incadreaza in profilul de risc stabilit de Banca in normele sale interne.


Banca poate lua imediat una sau mai multe din urmatoarele masuri:


(i) sa refuze contractarea de catre Client a unui Cont sau a unor produse/servicii/instrumente de plata;


(ii) sa refuze efectuarea  Operatiunilor de plata in Cont;


(iii) sa limiteze Operatriunile de plata pe care Clientul le poate efectua in Conturile sale (spre ex. limitarea incasarilor, a platilor in numer, a tranzactiilor prin intermediul Cardului/ serviciilor de internet banking/mobile banking etc.) cu notificarea Clientului in prealabil si precizarea termenului de la care aceste limitari se vor aplica;


(iv) sa blocheze Contul, Cardul si/sau serviciile de internet banking/mobile banking si/sau aplicatii/instrumente de plata atasate Conturilor/Cardurilor;


(v) sa inceteze unilateral Contractul aferent Contului curent sau a oricarui Contract Specific privind servicii/produse atasate Contului;


(vi) sa nu intitieze sau sa inceteze intreaga relatie de afaceri cu Clientul.