www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Noua bancnota de 20 de lei cu Ecaterina Teodoroiu (foto), in circulatie din 1 decembrie 2021

Autor: Bancherul.ro
2021-12-01 08:19

Noua bancnota de 20 de lei cu Ecaterina Teodoroiu (foto), este pusa in circulatie de Banca Nationala a Romaniei (BNR) din 1 decembrie 2021, urmand a fi distribuita prin intermediul bancilor comerciale, la ATM-uri sau ghisee, precum si prin Trezoreria statului.


Noua bancnota de 20 de lei va fi una dintre cele mai folosite in Romania, asa cum se intampla si cu bancnota de 20 de euro, spune purtatorul de cuvant al Bancii Nationale a Romaniei, Dan Suciu (vezi aici detalii).


Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv.


Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României.


Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre și litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului și casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR și în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulație „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ.


Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin.


Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre și litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziționată în dreapta sus și stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria și numărul tipărite cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime, în partea stângă pe verticală și cu cerneală roșie și caractere de înălțime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.


În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă - unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.


20 de lei - Ecaterina Teodoroiu


Data punerii în circulaţie: 1 decembrie 2021.


Caracteristici


Dimensiuni: 136 x 77 mm ±1 mm;
Culoare predominantă: verde oliv;
Imprimare: mixtă plană/în relief pe ambele fețe, pe polimer.


Descriere


Avers
Portretul Ecaterinei Teodoroiu (1894-1917);
Un buchet de brândușe (Crocus flavus);
Insigna Asociației Cercetașii României;
Stema României;
Denumirea băncii centrale emitente;
Medalion cu sigla BNR;
Valoarea nominală în cifre şi litere;
Semnăturile guvernatorului şi casierului central;
Data punerii în circulaţie.


Revers


Imaginea Mausoleului de la Mărășești;
Reprezentarea Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei;
O floare de crin;
Valoarea nominală în cifre şi litere;
Denumirea băncii centrale emitente;
Sigla BNR în colţurile din dreapta-sus şi stânga-jos;
Textul FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR;
Seria și numărul bancnotei - cu neagru în stânga pe verticală; cu roșu și caractere de înălțime crescătoare, în dreapta, pe orizontală.


Elemente de siguranță


Fereastra transparentă: sub forma medaliei „Virtutea Militarăˮ, conține valoarea nominală ambutisată și un element auriu reprezentând o goarnă militară.


Filigranul este constituit din două componente poziționate în stânga aversului, pe zona neimprimată: portretul Ecaterinei Teodoroiu și sigla BNR. Filigranul devine vizibil atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului.


Cerneala care își schimbă culoarea: elementele astfel imprimate își schimbă culoarea din auriu în verde în funcție de unghiul în care este privită bancnota.


Imaginea latentă: pe revers, inițialele BNR încorporate la baza imaginii Mausoleului de la Mărășești; acest element devine vizibil când bancnota este privită razant.


Banda iridescentă: pe revers, bandă verticală de culoare aurie, încorporând valoarea nominală în cifre „20ˮ.


Elementul de suprapunere avers-revers: unele fragmente ale însemnului stilizat de armă al infanteriei, imprimate deasupra buchetului pe avers și alte fragmente deasupra Mausoleului de la Mărășești pe revers. Când bancnota este luminată din partea opusă privitorului, însemnul de armă se vede în întregime.


Firul de siguranță magnetic: vizibil atât pe aversul, cât și pe reversul bancnotei când bancnota este luminată din partea opusă privitorului.


Imprimarea în relief: principalele elemente de design de pe ambele fețe sunt imprimate în relief.


Microtextul: zonă imprimată cu caractere foarte mici, de sub 1 mm înălțime, ce se pot vedea cu ajutorul unei lupe „BNR20ˮ în zona centrală lângă portret, iar pe revers în interiorul florii de crin; „BNRˮ în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, plasate în partea stângă pe avers și în partea dreaptă pe revers, precum și în interiorul dreptunghiului cu sigla BNR, în stânga jos, pe revers.


Fluorescența în lumină UV: zone imprimate cu cerneală fluorescentă care devin vizibile numai în lumină ultravioletă.


Conțin valoarea nominală și seria bancnotei (unică, formată din trei cifre, o literă și un număr de șapte cifre). Seria verticală din stânga va apărea verde în lumină UV, în timp ce seria din dreapta va apărea oranj.