www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Care banci au obtinut imprumuturi Lombard de la BNR

Autor: Bancherul.ro
2021-11-01 07:06

Imprumutul Lombard este o facilitate permanenta de creditare oferita de Banca Nationala a Romanei (BNR) institutiilor de credit, la cererea acestora, pentru gestionarea lichiditatii.


Facilitatea de creditare permite obţinerea unui credit cu scadenţa de o zi de la banca centrală, contra colateral, la o rată de dobândă predeterminată; această rată de dobândă constituie, în mod normal, un plafon al ratei dobânzii overnight a pieţei monetare.


"In data de 31 decembrie 2020, Banca a obtinut de la Banca Nationala a Romaniei un imprumut lombard in valoare de 480 milioane RON cu dobanda de 2% si avand scadenta in data de 4 ianuarie 2021", conform situatiilor financiare anuale publicate de Credit Europe Bank.


Facilităţile permanente


Facilităţile permanente oferite de BNR (Regulamentul 1/2000 privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de BNR şi facilităţile permanente acordate de aceasta participanţilor eligibili) instituţiilor de credit au drept scop:


- absorbirea, respectiv, furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt (o zi);


- semnalizarea orientării generale a politicii monetare


- stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară interbancară, prin coridorul format de ratele dobânzilor aferente celor două instrumente.


Instituţiile de credit pot accesa din proprie iniţiativă cele două facilităţi permanente oferite de BNR:


- facilitatea de creditare, care permite obţinerea unui credit cu scadenţa de o zi de la banca centrală, contra colateral, la o rată de dobândă predeterminată; această rată de dobândă constituie, în mod normal, un plafon al ratei dobânzii overnight a pieţei monetare;


- facilitatea de depozit, care permite plasarea unui depozit cu scadenţa de o zi la banca centrală, la o rată de dobândă predeterminată; rata dobânzii facilităţii de depozit reprezintă, în mod normal, pragul ratei dobânzii overnight a pieţei monetare.


- Ratele dobânzilor la facilităţile permanente descriu un coridor simetric în jurul ratei dobânzii de politică monetară.


Sursa: BNR.ro