www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Raiffeisen Smart Mobile si Raiffeisen Online au avut probleme de functionare

Autor: Bancherul.ro
2021-02-15 21:28

Aplicatiile de internet/mobile banking ale Raiffeisen Bank (Raiffeisen Smart Mobile si Raiffeisen Online) nu au functionat pe parcursul zilei de astazi, problema fiind remediata in jurul orei 18,30, conform unui anunt al bancii.


"Din nou nu merge aplicatia!", s-a plans un client Raiffeisen, pe Facebook.


Raiffeisen i-a raspuns:


"In cursul zilei am intampinat un incident pe platformele de mobile/ internet banking.
Incepand cu ora 18:30, acestea functioneaza la parametrii normali.
Ne cerem scuze pentru inconvenientul creat si iti multumim pentru intelege!"


Clientii Raiffeisen s-au plans ca aplicatia are probleme de functionare de cateva zile si nu pot lua legatura cu banca prin telefon, intrucat la call center nu li se raspunde.


"Bună, aplicația merge prost de câteva zile! Am sunat in repetate rânduri la suport iar apelul a fost respins automat. O singură data am trecut de robot, iar după jumătate de ora de așteptat pe linie pt suport, apelul a fost inchis automat!", a postat un client Raiffeisen, pe Facebook.


Raiffeisen a raspuns:


"In prezent inregistram un incident care impacteaza functionalitatea aplicatiilor de mobile/internet banking.
Ne cerem scuze pentru inconvenientul creat si te asiguram ca lucram la solutionarea acestuia in cel mai scurt timp posibil.


Incercam sa raspundem tuturor apelurilor primite in cel mai scurt timp posibil, insa in anumite perioade de timp, durata de asteptare poate fi mai mare in functie de numarul clientilor ce ne contacteaza si in functie de operatiunile pe care acestia le doresc.


Te rugam sa ramai in asteptare, apeland de pe numarul de telefon declarat bancii, pentru a-ti pastra prioritatea in preluarea apelului. Iti multumim pentru intelegere!"