www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



PIB 2020, in scadere cu 5% inaintea ultimului trimestru din 2020

Autor: Dan Palangean
2021-01-13 21:11

Produsul Intern Brut a fost anunțat de INS în scădere cu 5% pe primele trei trimestre din 2020, conform datelor incluse în ultima variantă provizorie.


Evitarea recesiunii tehnice (două trimestre consecutive de scădere economică) a fost confirmată iar rezultatul pe T3 a fost îmbunătățit cu ceva mai mult de 6 miliarde lei, ceea ce a condus la majorarea PIB cumulat pe primele trei trimestre de la circa 718,3 miliarde lei la 724,3 miliarde lei.


Iată cum se prezintă seria ajustată comunicată la Eurostat pentru comparabilitate cu alte state UE:


[1]


Decalajul rămas de recuperat față de situația prepandemie (T1 2020), de -7,1% înaintea ultimul trimestru al anului curent, sugerează că revenirea economiei la nivelul din 2019 nu se va putea face pe parcursul anului 2021 iar rezultatul în termeni reali pe 2020 va fi sub prognoza curentă a CNSP (-4,2%).


Necesarul rămas de realizat pentru a atinge PIB-ul estimat pentru 2020 (1.050,5 miliarde lei) este de 325,7 miliarde lei pe T4, valori în prețuri curente.


În structura de realizare a valorii adăugate brute, industria (-11,2% în volum) și agricultura (-23,2%) au dat aproape întreaga influență negativă în condiții de pandemie.


De reținut, în T3 2020, anul agricol slab a afectat cel mai mult tentativa de revenire în V a economiei (-2,7 puncte procentuale) și nu rezultatul mai slab din industrie (-1,5 pp).


Au mai contribuit cu câte -0,7 pp activitatea de specatcole și segmentul cumulat de comerț, transport, HoReCa (prăbușirea HoReCa nu a fost compensată de creșterea cu +1,7% a vânzărilor din comerț pe primele nouă luni).


Construcțiile (+12,5% pe 9 luni și +0,5 puncte procentuale influență pozitivă pe T3) și sectorul IT (+10,6%, respectiv 0,4 pp) au susținut rezultatul economic în ansamblu.


De remarcat, însă, evoluția negativă a sectorului intermedierilor financiare (-1,7% și -0,1 pp efect pe PIB).


Pe partea de utilizare a PIB se remarcă scăderea semnificativ mai mare a exporturilor (-12,1%) față de cea a importurilor (-7,5%), de unde o influență negativă asupra evoluției PIB (-1 pp), ce arată că producția internă nu a ținut pasul cu majorarea veniturilor populației.


[2]