www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile maresc comisioanele pentru conturi si carduri

Autor: Bancherul.ro
2021-01-11 16:49

Trei banci (BRD, Unicredit si Banca Romaneasca) au majorat semnificativ comisioanele standard pentru utilizarea conturilor si cardurilor de catre persoanele fizice, in special la retragerile de numerar la ghisee.


Astfel, BRD a dublat comisionul pentru retragerile de numerar in lei la casierie, de la 0,5% minim 5 lei la 1% minim 10 lei. Si la retragerile in valuta comisionul s-a dublat, de la 0,5% minim 3 euro (sau echivalent) la 1% minim 5 euro (sau echivalent).


Comisionul pentru plati intrabancare (intre doua conturi BRD) la ghiseele bancii a crescut de la 7 lei la 12 lei (vezi aici detalii).


Si Unicredit Bank va dubla, din luna februarie, valoarea comisionului pentru retragerea de numerar de la ghisee, de la 1% cat este in prezent la 2%, din februarie 2021.


De asemenea, pentru retragerile de bani de la ATM-urile (bancomatele) bancii si Euronet, comisionul creste semnificativ, de la 0,2% minim 0,5 lei cat este in prezent la 0,5% minim 3 lei (vezi aici detalii).


Si Banca Romaneasca va majora, din 22 februarie 2021, nivelul comisionului perceput clientilor persoane fizice pentru retragerile de numerar la ghiseele bancii de la 0,5% minim 5 lei cat este in prezent la 1% minim 15 lei (vezi aici detalii).


Comisionul pentru retragerile de bani de la ghisee variaza intre 0,3% din suma retrasa la Credit Europe Bank si 2%, minim 15 lei, la BCR, conform clasamentului intocmit de Bancherul.ro cu tarifele standard, nu cele din cadrul pachetelor sau ofertelor practicate de 15 banci romanesti.


Clasamentul a luat in calcul urmatoarele 18 comisioane, in ordinea marimii:


1. Retragerile de numerar la ghiseele bancii: printre bancile cu cele mai mici comisioane se regasesc Credit Europe (0,3%), Banca Transilvania (BT) si Libra Bank (0,5%).


2. Retragerile de numerar la ATM-urile (bancomatele) altor banci din Romania si Uniunea Europeana (UE) decat cele care au emis cardul: comisionul variaza intre 0 lei la CEC Bank, singura banca fara comision pentru acest serviciu, si 1,5% la Raiffeisen Bank si Unicredit.


3. La retragerile de numerar la bancomatele bancilor emitente ale cardurilor (ATM propriu), comisionul este 0 la patru banci (BT, CEC Bank, BCR si Libra Bank) si ajunge la 1% minim 10 lei la Raiffeisen.


4. Retragerile de numerar la bancomatele din tarile din afara UE variaza intre 5 lei la ING si 2% plus 10 lei la Libra Bank.


5. Administrarea lunara a unui cont curent standard porneste de la 0 lei la BT si Libra Bank si ajunge la 9 lei la ING Bank.


6. Comisioanele pentru platile interbancare in lei si euro catre tarile din cadrul UE variaza intre 0 lei la Libra Bank pana la 10,5 lei la Banca Romaneasca.


7. La emiterea unui card de debit, doar doua banci au comisioane: OTP Bank (10 lei) si Alpha Bank (24 de lei).


8. Pentru administrarea unui card, sase banci nu au comisioane, cel mai mare fiind de 4 lei, la Alpha Bank.


9. Pentru interogarea soldului la ATM-ul propriu, sunt cinci banci care au comisioane: Raiffeisen, Idea Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca si Credit Europe Bank.


10. Interogarea soldului la ATM-urile altor banci locale: comisioanele sunt intre 0 la Libra Bank si First Bank si 4,5 lei la BCR.


11. Pentru interogarea soldului la ATM-urilor altor banci straine, comisioanele pornesc de la 0 la Libra Bank si First Bank si ajung la 1 euro la BRD.


12. Comisionul pentru administrarea serviciului de internet banking este 0 la 7 dintre cele 15 banci, cel mai mare fiind la OTP Bank - 7 lei lunar.


13. Pentru utilizarea aplicatiilor de mobile banking, majoritatea bancilor nu percept o taxa.


14. Pentru incasarile intrabancare, adica din conturile aceleiasi banci, nicio banca nu are comision.


15. La incasarile interbancare (din conturile altor banci), sase banci au comision 0, la restul bancilor ajunge la 4-5 lei.


16. La platile intrabancare prin aplicatiile online, majoritatea bancilor nu percep comision.


17-18. Pentru platile interbancare online in lei sau in euro, in spatiul intracomunitar, comisioanele variaza intre 0 lei la Libra Bank si 10,5 lei la Banca Romaneasca.


Suma celor 18 comisioane, calculate pentru operatiuni in valoare de 1.000 de lei, variaza intre 39 de lei la ING Bank si 106 lei la Raiffeisen Bank.