www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Inflatia anuala a coborat la 2,14% in noiembrie 2020

Autor: Dan Palangean
2020-12-15 13:15

Preţurile de consum au avansat cu numai 0,13% în luna noiembrie 2020, potrivit datelor comunicate de INS iar inflația anuală a scăzut la 2,14%, urmare a unui efect de bază favorabil.


Influențele principale au venit din partea creșterii tarifelor la electricitate și a prețurilor la țigări, precum și din ieftinirea semnificativă a fructelor meridionale.


Inflația anuală calculată după metodologia europeană armonizată, a coborât la doar 1,7% dar inflaţia MEDIE anuală a fost de 2,8% pe metodologia națională și 2,5% pe cea armonizată.


Prețurile produselor alimentare au scăzut cu -0,08%, în contextul scăderii pronunțate a prețurilor la citrice și alte fructe meridionale (-9,57%), în contrast cu creșterea consemnată la fructe proaspete (+1,46%).


Ar fi de remarcat pe segmentul alimentar, majorarea prețurilor de la începutul anului în jurul pragului de cinci procente la unele produse de bază precum pâine (+5,03%), brânză (+5,06%), carne și preparate din carne (+4,25%) și ulei comestibil (+5,28%).


Prețurile produselor nealimentare au urcat cu +0,29%, prin majorarea tarifelor la energia electrică (+1,21%) și scumpirea țigărilor (+0,40%), la care s-au adăugat avansuri difuze, mai pronunțate la încălțăminte (+0,47%) și detergenți (+0,36%).


Carburanții au rămas aproape pe loc (+0,02%), sub prețul de la finalul anului precedent (-8,40%). Majorarea de tarife pe segmentul serviciilor a fost aproape de media IPC (+0,07%), iar rolul principal a fost jucat de serviciile de telefonie (-0,07%, urmare a unei ușoare scăderi a cursului euro/leu, și doar +1,27% de la începutul anului).


[1]


Inflaţia CORE 2 ajustat, aflată sub influenţa politicii monetare, s-a redus la 0,19%, într-un context economic dificil, urmare a evoluției nefavorabile a pandemiei.


Prognoza oficială a BNR pentru finalul anului în curs a fost ajustată în jos față de valorile anticipate la debutul lui 2020.


Diferența destul de pronunțată dintre inflația anuală, cifrată actualmente la 2,14%, și inflația ca medie a ultimelor 12 luni, situată la 2,8%, se va atenua pe parcursul anului viitor spre centrul intervalului țintit oficial.


[2]


În ultima lună din 2020, ar mai fi de așteptat o corecție pe segmentul prețurilor volatile (atenție la o potențială revenire a prețului la cartofi !) iar în rest evoluții la valori moderate.


Inflația va continua să mai scadă ușor (preponderent ca urmare a efectului de bază favorabil) până în primul trimestru din 2021, după care vor fi tot mai dificil de reeditat valorile lunare din acest an.


Ceea ce va impune o gestiune atentă a politicii de venituri, care să permită stabilizarea acestui indicator la valoarea de 2,5%.