www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BRD are o noua aplicatie de mobile/internet banking, denumita YOU BRD, care va inlocui MyBRD

Autor: Bancherul.ro
2020-11-13 07:39

BRD a lansat o noua aplicatie de mobile banking, denumita YOU BRD, disponibila in prezent doar pentru un numar limitat de clienti existenti ai bancii, dar care urmeaza sa fie disponibila gradual si pentru alti clienti.


Aplicatia se descarca din Google Play su App Store si se poate folosi atat pe telefoanele mobile, cat si pe calculator (desktop) sau tableta.


După descărcarea din magazinele de aplicații, clienții BRD o pot activa în mod exclusiv online, fără a fi nevoie de o vizită într-o agenție bancară.


Dupa inregistrarea in YOU BRD, datele din vechea aplicatie MyBRD se transfera automat in noua aplicatie.


Timp de doua luni se vor putea folosi in paralel ambele aplicatii, iar dupa 60 de zile de la activarea YOU BRD, MyBRD se va dezactiva.


Autentificarea in YOU BRD se va face cu acelasi PIN sau cu amprenta biometrica/Face ID folosite in MyBRD.


Cum se autorizeaza plățile inițiate în Internet Banking?


Ai doua variante:


1. Dupa ce ai introdus plata pe desktop, o sa primesti un mesaj de tip push pe telefon si poti autoriza plata direct cu ajutorul mobile toke-ului care se va deschide imediat ce apesi pe mesaj.


2. Sau daca nu ai activate mesajele de tip push, te poti autentifica in mobile token si poti autoriza plata direct de acolo din meniul Autorizare.


Aplicația YOU BRD oferă, în versiunea de lansare, acces la un prim set de funcționalități (consultare cont, transferuri, schimb valutar, istoric încasări și plăți, extrase de cont).