www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Decizii ASF: Regulamentul privind supravegherea punerii in aplicare a sanctiunilor internationale

Autor: Bancherul.ro
2020-11-11 11:37

În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a aprobat măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, printre care:


Reglementare


Regulamentul privind supravegherea punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale de către Autoritatea de Supraveghere Financiară și de către entitățile reglementate de aceasta (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României);


Proiectul Normei pentru modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 21/2016 privind raportările referitoare la activitatea de asigurare și/sau de reasigurare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);


Proiectul Normei pentru completarea anexei nr. 1 la Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1/2015 privind aderarea și evidența participanților la fondurile de pensii administrate privat (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 15 zile);


Proiectul Normei pentru completarea anexei la Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 18/2018 privind aderarea și evidența participanților la fondurile de pensii facultative (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 15 zile);


Proiectul Normei pentru completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 30 zile).


Supraveghere


Alocarea auditorilor pentru societățile participante la exercițiul de evaluare a activelor și pasivelor pe piața asigurărilor din România.


Autorizare


Aprobarea suspendării emisiunii și răscumpărării unităților de fond ale Fondului deschis de investiții Raiffeisen Moderat RON și ale Fondului deschis de investiții Raiffeisen Benefit, administrate de S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A., ca urmare a fuziunii prin absorbție a acestor fonduri;


Aprobarea emiterii Certificatelor de Înregistrare a produselor structurate emise de SSIF BRK Financial Group S.A.;


Avizarea proiectului Actului Adițional la Protocolul de colaborare care urmează să fie încheiat între societatea POOL–ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID) și societățile de asigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă;


Avizarea modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Administrat Privat Vital administrat de Aegon Pensii – Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.