www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Simona Halep, felicitata de ziua ei de Banca Transilvania, in numele romanilor

Autor: Bancherul.ro
2020-09-27 09:50

Astăzi este ziua de naştere a Simonei Halep şi, pentru că în această perioadă participă la Roland Garros, Banca Transilvania îi transmite un mesaj aniversar chiar în Paris, în numele tuturor românilor, în semn de preţuire pentru că este unul dintre simbolurile României cu care ne mândrim, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:


Urarea de La mulţi ani, în engleză şi franceză, apare azi pe 430 de ecrane din Paris, precum şi în presa online din Franţa.


BT i-a făcut Simonei Halep o surpriză similară în august 2018, cu mesajul “Our hero”, proiectat în New York, în Times Square, odată cu participarea la US Open şi cu ocazia câştigării titlului
de la Wimbledon.


Simona Halep apare inclusiv în câteva campanii ale băncii, toate pentru a încuraja românii de pretutindeni şi pentru a le da încă un motiv de mândrie: Hai să facem treabă, România!, Curaj, România!, dar şi La mulţi ani, România!


Simona Halep s-a numărat, de asemenea, printre invitaţii podcast-ului BT Talks, în iunie a.c.


“Despre multă muncă, performanţă şi despre cum este să câştigi o finală de Grand Slam” este cel mai ascultat episod al podcast-ului BT.


Banca Transilvania susţine, de asemenea, realizarea primului documentar despre Simona Halep, numărul 1 mondial timp de 64 de săptămâni.