www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Producția industrială este în revenire in iulie, dar ramane cu peste 12% sub valoarea de dinaintea pandemiei

Autor: Dan Palangean
2020-09-15 11:27

În iulie 2020, producția industrială a crescut cu 8% față de luna precedentă dar a rămas cu 6,5% sub nivelul atins în aceeași lună a anului trecut, conform datelor publicate de INS.


Ajustarea după numărul de zile lucrătoare și sezonalitate a dat valori mai mici, respectiv +3,3% față de iunie 2020 și -9,9% comparativ cu iulie 2019. Pe primele 7 luni ale anului în curs, scăderea a fost de -14,9% în serie brută și -15,9% după zile lucrătoare și sezonalitate.


Datele privind evoluția din sectorul industrial sub efectul pandemiei sunt mai edificatoare dacă se prelucrează datele oficiale prin raportare la luna februarie 2020, ultima în care rezultatul nu a fost afectat de criză. Din ele se poate vedea că producția a intrat pe un trend de scădere încă din aprilie 2019, a încercat să revină la începutul lui 2020 și, pe o traiectorie de plafonare a revenirii, a rămas în iulie la 12,3% sub nivelul prepandemie. Coincidență interesantă, exact scăderea PIB între T1 2020 și T2 2020.


Deoarece industria dă tonul în economie, majorările de venituri se constituie într-un pariu riscant, pe o bază de revenire insuficientă și cu perspective slabe de remontare a diferenței față de anul 2019, comenzile la 7 luni fiind în scădere cu -12,7%.


Mai mult, există și o problemă majoră în structura acestor comenzi, unde se combină majorarea semnificativă pe segmentul bunurilor de folosinţă îndelungată (+19,9%) cu o diminuare puternică în sectorul bunurilor de capital (-15,9%).


Ceea ce nu avantajează refacerea rapidă, în formă de V, a valorii PIB.


În context, reamintim că industria a ajuns încă din 2019 să aibă o influență negativă asupra rezultatului economic iar în primul semestru din 2020 aceasta a fost de -3 puncte procentuale, aproape două treimi din scăderea de -4,6% consemnată oficial.


De aceea, s-ar impune rapid creșterea competitivității în raport cu alte state din regiune pe piața unică și refacerea nivelului producției lunare până la finele anului la valoarea de dinaintea crizei pandemice.