www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Exporturile au scazut in luna aprilie cu 47%. Gradul de acoperire tot mai redus afecteaza cresterea economica

Autor: Bancherul.ro
2020-06-10 11:52

Potrivit datelor comunicate de INS, exporturile au scăzut în luna aprilie a anului curent cu 47% față de aceeași lună a anului trecut.


Contracția importurilor a fost semnificativ mai redusă (-34%).


Pe fondul restrângerii puternice a schimburilor externe, deficitul comercial s-a majorat astfel cu 18%, până la 1,63 miliarde euro.


Cumulat pe primele patru luni, livrările către exterior au însumat circa 20 de miliarde de euro iar importurile s-au cifrat la aproximativ 26 de miliarde de euro. A rezultat un sold negativ ceva mai mare de 6 miliarde de euro sau 2,7% din PIB-ul estimat în prezent pentru 2020.


La orientarea spre creștere bazată pe cererea internă ( 2,4% estimarea provizorie a creșterii PIB pe T1 2020 și 2,5 puncte procentuale influența consumului final al gospodăriilor populației), s-au adăugat efectele pandemiei, astfel încât contribuția exportului net la creșterea economică a ajuns la -3,2 puncte procentuale.


De reținut trendul continuu de scădere din 2014 încoace a gradului de acoperire a importurilor cu exporturile realizate, de la 93,5% spre doar 79,8%, după ce rezultatul din aprilie 2020 a fost de-a dreptul îngrijorător, doar 67%.


În prima treime a anului, schimburile cu țările din UE au fost de 14,37 miliarde euro la export și 19,04 miliarde euro la import (aproximativ 72% din total la exporturi şi 73% la importuri).


Pe partea de relații extracomunitare, s-au consemnat exporturi de 5,63 miliarde euro și importuri de 7,05 miliarde euro (circa 28% din total la exporturi şi 27% la importuri). Au rezultat, astfel, solduri negative de circa 4,7 miliarde euro în schimburile cu ţările din UE şi de 1,4 milliarde euro pe relaţiile extracomunitare.


[1]


Pe sectoare de activitate, trebuie semnalată evoluția negativă consemnată la mașini și echipamente de transport, ramură strategică pentru economia românească.


După un plus de +455 milioane euro pe primul trimestru din anul în curs, afectarea producției pentru export ca urmare a epidemiei Covid a adus un minus de 310 milioane euro într-o singură lună, ceea ce a diminuat soldul pozitiv pe 2020 la doar +145 milioane euro.


Deficitul pe zona de produse alimentare a depășit 800 de milioane de euro iar soldul negativ al schimburilor de produse petrochimice a urcat deja la peste 4 miliarde de euro și a reprezentat două treimi din totalul deficitului comercial.