www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Joi este ultima zi in care se mai pot amana ratele la credite

Autor: Bancherul.ro
2020-05-13 15:55

Joi, 14 mai, este ultima zi in care persoanele fizice si firmele mai pot depune cereri la banci si IFN-uri pentru amanarea ratelor la credite, conform OUG 37/2020, in vigoare din 30 martie 2020, ziua in care a fost publicata in Monitorul Oficial.


Conform Ordonantei, "Pentru a beneficia de suspendarea rambursarii ratelor, dobanzilor si comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare in acest sens, in format letric sau prin posta electronica, la datele de contact precizate in contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanta oferit de creditor, cel mai tarziu pana la 45 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta."


Cum ordonanta a intrat in vigoare in 30 martie, cele 45 de zile se implinesc joi, 14 mai, aceasta fiind, asadar, ultima zi in care pot fi trimise cerile de amanare a ratelor.


"In cazul in care debitorul nu poate transmite cererea prin unul dintre mijloacele enumerate la alin. (1), acesta o poate formula pe cale orala, prin telefon, la un numar de telefon dedicat care va fi anuntat de catre fiecare creditor pe pagina sa de internet, situatie in care creditorul aree obligatia inregistrarii convorbirii", mai arata OUG 37.


Perioada de amanare a ratelor poate fi intre una si noua luni, dar nu mai mult de sfarsitul acestui an.


Intrebari frecvente in cazul amanarii ratelor:


- Daca fac cererea de amanare doar pe 3 luni, ulterior mai pot prelungi perioada cu alte luni?


Raspunsul este: nu. Conform legii, cererea de amanare se poate face o singura data, pana joi, 14 mai. De aceea, daca nu sunteti sigur pe ce perioada nu puteti plati ratele, faceti cererea pe o perioada mai lunga, pentru ca ulterior puteti relua plata ratelor, printr-o cerere de suspendare a amanarii acestora.


- Pot sa renunt ulterior la amanarea ratelor, daca vreau sa reiau platile?


Raspunsul este: da. Puteti renunta oricand la cererea de amanare a ratelor, formuland o noua cerere, in acest scop.


- Voi plati o rata mai mare, dupa perioada de amanare?


Raspunsul este: da. Veti plati o rata putin mai mare, ulterior, pentru ca dobanda neplatita in lunile amanate se va capitaliza la soldul creditelor sau se va plati esalonat pe 5 ani, in cazul creditelor ipotecare.


- Cat de mult creste rata la credit ulterior?


De exemplu, la un credit cu valoara ramasa de rambursat de 21.000 de euro, pe o perioada de 150 de luni (12,5 ani) cu o dobanda de 6% pe an, rata de 205 euro in prezent va fi cu 5 euro mai mare, adica 210 euro, dupa 3 luni de amanare. Daca rata se amana 6 luni, va fi mai mare cu 10 euro, adica 215 euro, iar daca se amana cu 9 luni, va fi mai mare cu 15 euro, mai exact 221 de euro.


- Trebuie sa platesc rata daca n-am primit aprobarea amanarii?


Raspunsul este: Nu. Conform OUG 37, amanarea ratei se face din momentul trimiterii cererii, indiferent de momentul cand primiti raspunsul: "Prelungirea duratei contractuale mentionate la art. 2 (in urma amanarii ratelor) produce efecte de la data comunicarii solicitarii de suspendare adresate creditorilor pentru solicitarile aprobate de creditori."


Daca aveti intrebari sau probleme cu amanarea ratelor la credite, postati un comentariu la articol sau trimiteti-ne un email la: info@bancherul.ro